Cea de-a doua ediție a proiectului Memoriile cetății al Asociației Timișoara 2021 Capitală Europeană a Culturii își propune să contribuie la consolidarea patrimoniul imaterial prin consemnarea unor momente autentice, așa cum sunt ele relatate de către oamenii obișnuiți care au trăit acele vremuri și nu le-au uitat.
Memoria revoluției tale, transmit reprezentanţii Asociației Timișoara 2021, va fi o arhivă a memoriei colective ce va reuni fragmente de amintiri. Timișorenii sunt invitați, aşadar, să scrie despre acele amintiri care păreau uitate: despre cum era viața obișnuită pe atunci, cum și cu ce se jucau copiii, cum se distrau adulții, despre sentimentele din zilele Revoluției sau despre zvonurile care circulau pe atunci.
Locuitorii Timișoarei, dar nu numai ei, își pot trimite poveștile pe adresa de email memoriilecetatii@timisoara2021.ro cu subiectul: „Memoria revoluției tale” până în 20 octombrie. Textele selectate vor fi publicate pe o platformă online, dar și într-un catalog tipărit.
De asemenea, cărți poștale realizate la Muzeul Consumatorului Comunist ce înfățișează obiecte din Epoca de Aur, vor circula prin cartierele din Timișoara în aceste zile, în cadrul proiectului Memoriile cetății. Ele marchează aniversarea Revoluției, funcționând ca un element nostalgic care reactivează memoria colectivă.
„La 30 de ani de la Revoluție vrem să readucem în memoria colectivă mai mult decât evenimentele din acele zile. De aceea, Memoria revoluției tale va reflecta amintirile, poveștile personale care nu se regăsesc neapărat în cărțile de istorie, dar care surprind atmosfera vremurilor de atunci”, declară Simona Neumann, directorul executiv al Asociației Timișoara 2021.
Memoriile Cetății este un proiect realizat de Asociația Timișoara 2021 și cofinanțat de Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local, prin intermediul programului cultural prioritar Timișoara. Capitală Europeană a Culturii 2021, fiind parte a Programului Cultural TM2021 din anul 2019.
Ultimele comentarii