Timişoara are, din nou, o librărie Humanitas

După o absenţă de câţiva ani, Humanitas revine la Timișoara cu o nouă librărie și un magazin artizanal japonez Takumi. La inaugurare va participa Gabriel Liiceanu, care îşi va lansa şi cel mai nou volum, best seller la Gaudeamus 2018. De asemenea, îşi vor lansa cele mai noi cărţi Andrei Pleșu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Radu Vancu şi celebra echipă „România, te iubesc!”.

 

Noua librărie Humanitas de la Timișoara se va deschide vineri, 14 decembrie, de la ora 18, când iubitorii de carte și artă japoneză sunt invitați să participe la evenimentul de prezentare a acestui nou hub cultural al Timișoarei, aflat la intersecția străzilor Episcop Augustin Pacha și Eugeniu de Savoya, într-una dintre clădirile emblematice ale orașului, construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Am fost nevoiți să părăsim în două rânduri Timișoara. Am lăsat în urmă un loc care ne-a fost drag. Am revenit acum cu senzația că ne-am întors acasă, că ne-am regăsit prietenii și un oraș pe care îl iubim pentru istoria lui și pentru șarmul lui. Îi invităm pe timișoreni să vină și să se simtă bine la noi, în noua casă, printre cărți care le pot schimba viața și printre produse rafinate japoneze care, neîndoielnic, le-o vor înfrumuseța”, spune Gabriel Liiceanu.

La deschiderea festivă a librăriei vor vorbi Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș, Lidia Bodea, Ștefan Liiceanu, creatorul magazinului artizanal japonez Takumi, și Mihail Coșulețu, artistul vizual care a realizat proiectul de amenajare a librăriei.

Sâmbătă, 15 decembrie, începând cu ora 14, Librăria Humanitas de la Timișoara va da tonul unei prezențe efervescente în viitoarea capitală culturală europeană prin cele opt evenimente dedicate bestsellerurilor Humanitas de la Gaudeamus 2018 – lansări de carte și sesiuni de autografe –, prilej de întâlnire cu Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Tatiana Niculescu, Adriana Babeți, Mircea Mihăieș, Radu Vancu, Marcel Tolcea, Lidia Bodea, Robert Șerban, Denisa Comănescu și celebra echipă „România, te iubesc!”: Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu şi Cristian Leonte.

Lansările vor avea loc după următorul program:

Ora 14: Lansarea volumului lui Radu Paraschivescu, Orice om îi este teamă. Un partid, doi ani și trei premieri, urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi Gabriel Liiceanu, Robert Șerban și Radu Paraschivescu.

Ora 14.30: Lansare volumului lui Gabriel Liiceanu, Așteptând o altă omenire, urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi Gabriel Liiceanu și Radu Paraschivescu.

Ora 15: Lansarea cărţii lui Andrei Pleșu, Pe mâna cui suntem? Mică antologie a tragicomediei româneşti, urmată de o sesiune de autografe. Vor vorbi Andrei Pleșu și Mircea Mihăieș.

Ora 15.30: Lansarea volumului colectiv România, te iubesc!, care include  texte de Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu şi Paul Angelescu, urmată de sesiune de autografe. Vor vorbi Paula Herlo, Rareș Năstase, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu, Cristian Leonte și Lidia Bodea.

Ora 16.15: Lansarea cărţii lui Robert Musil, Omul fără însușiri, prezentată de Gabriel Liiceanu și Denisa Comănescu.

Ora 16.45: Tatiana Niculescu va fi în dialog cu Marcel Tolcea despre importanța biografiilor documentare, pornind de la volumele sale, Regina Maria, ultima dorinţă, Mihai I, ultimul rege al românilor, Mistica rugăciunii și a revolverului. Viața lui Corneliu Zelea Codreanu şi „Ei mă consideră făcător de minuni”. Viața lui Arsenie Boca. Evenimentul este urmat de o sesiune de autografe.

Ora 17.15: Lansarea a trei romaner recent apărute în colecția „Raftul Denisei”: Tatuatorul de la Auschwitz, de Heather Morris, Scara lui Iakov, de Ludmila Ulițkaia, şi Satul neamțului sau Jurnalul fraților Schiller, de Boualem Sansal. Vor vorbi Adriana Babeți, Radu Paraschivescu și Denisa Comănescu.

Ora 18: Lansarea volumului lui Radu Vancu, Transparența, urmată de sesiune de autografe. Vor vorbi Radu Vancu, Robert Șerban și Radu Paraschivescu.

În lunile care vor urma, Librăria Humanitas de la Timișoara va fi gazda a numeroase întâlniri cu autori îndrăgiți, lansări de carte, sesiuni de autografe și evenimente pentru cei mai mici cititori, anunţă reprezentanţii Editurii Humanitas.

Cu o suprafaţă de aproape 150 mp și șapte încăperi, dintre care o cameră primitoare dedicată copiilor, iluminată cu o reprezentare la scară a sistemului solar, și magazinul artizanal japonez Takumi, în care produsele creatorilor japonezi sunt expuse în nisipul alb ce amintește de microgrădinile Zen, Librăria Humanitas de la Timișoara oferă publicului peste 5000 de titluri de la aproape 100 de edituri și peste 500 de obiecte specifice culturii și artei japoneze.

Ca și la alte proiecte de dată recentă din lanțul de librării Humanitas, artistul Mihail Coșulețu a fost cel care a creat și adaptat conceptul. „Imaginarea și amenajarea Librăriei Humanitas de la Timișoara a fost legată de clădirea care urma să o găzduiască, o casă mare, veche, restaurată la exterior și plină de personalitate. Principala mea preocupare a fost să nu concep ceva agresiv în raport cu spațiul și să nu trec în planul secund caracteristicile clădirii – bârne vechi din lemn, bolți de cărămidă și geometria originală. De aceea, am ales o stilistică minimalistă, un design care să permită, în primul rând, spațiului și obiectelor culturale să vorbească, desenul librăriei fiind prin excelență complementar, funcțional și neostentativ. Am avut răgazul să imaginăm și să presărăm acest loc cu surprize și mici insule de exotism. Dar, una peste alta, suntem musafirii acestei clădiri și ne-am purtat frumos”, spune Mihai Coşuleţu.

Print Friendly, PDF & Email