Stiri din editia Nr. 2061 9 – 11 iunie 2014


Efuziuni social-democrate ale unui fost lider ţărănist

Timişoara a fost, zilele trecute, martora unei acţiuni în forţă a PSD de a schimba vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean Timiş şi viceprimarul liberal al Timişoarei şi, implicit, majorităţile din cele două Consilii. Plan pentru a cărui aplicare primise ajutor din partea PPDD, a FDG şi a PNŢCD – un plan reuşit, însă, doar la CJ Timiş. Interesantă în această mişcare ­– un fel de blitzkrieg pus la cale în perioada în care preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, era plecat din ţară – este vehicularea, în calitate de “sforar”, a numelui unui fost membru marcant al ţărăniştilor, fostul primar al…

Citeşte articolul   

Emil Hurezeanu, la Timişoara: “Dezinteresul civic poate fi urmat de exersarea unor forme de implicare care să decidă cursul viitor al istoriei noastre naționale”

O expunere despre valorile și reperele lumii contemporane și o trecere în revistă a opțiunilor și perspectivelor care li se oferă generațiilor tinere, ce au avut șansa să trăiască un ciclu vital complet în libertate au fost principalele repere ale prelegerii susținute la Timișoara de către publicistul Emil Hurezeanu.   “Numai un străin are ochii norocoși” În fața unei audiențe eterogene, alcătuită din tineri studenți ai Universității de Medicină și Farmacie, cadre didactice, reprezentanți ai conducerii Universităţii de Medicină şi Farmacie Timişoara, unde a avut loc conferinţa, dar și public venit din afară, cunoscutul fost redactor al secției române a postului…

Citeşte articolul   

Ministerul Transporturilor nu exclude varianta Intermodalului de la Sânandrei

Între timp, se confirmă ca orizont extrem de finalizare al investiţiei anul 2030

Fără să ţină cont de informaţiile vehiculate de Consiliul Judeţean Timiş, legate de „iminenta” realizare a Centrului Intermodal de Transport Marfă la Remetea Mare, într-o nouă poziţie, exprimată săptămâna trecută, Ministerul Transporturilor confirmă încă o dată că nu este exclus că investiţia să aibă ca orizont de finalizare anul 2030. Şi nu infirmă varianta realizării centrului la Sînandrei.   Centrul Intermodal de la Sânandrei, în cărţi? După controversele legate de mutarea Centrului Intermodal de Transport Marfă de la Recaş la Remetea Mare, fiind bănuite existenţa anumitor interese funciare care ar motiva această schimbare, o a treia locaţie ea fost propusă…

Citeşte articolul   

Primăria Timişoara nu mai vrea să-şi vândă imobilele

“Se vând unele locuinţe la preţuri de nimic”, spun reprezentanţi ai Municipalităţii

Municipalitatea nu mai este de acord să-şi înstrăineze imobilele pe care le mai are în patrimoniu, deşi chiar din interiorul Primăriei Timişoara continuă să vină propuneri legate de vânzarea de locuinţe deţinute de administraţia locală timişoreană.   Nicolae Robu: “Nu e bine să vindem locuinţele noastre” După o perioadă în care diverse proiecte de hotărâre vizând vânzarea unor imobile al Primăriei Timişoara au fost aprobate “din principiu”, conducerea Municipalităţii a decis să pună piciorul în prag şi să stopeze acest fenomen. “Vin propuneri de vânzare de locuinţe din zestrea destul de săracă de locuinţe pe care o avem. Eu cred…

Citeşte articolul   

Majoritatea politică “Te termin” şi circul dintr-o şedinţă a Consiliu Local Timişoara

Incendiara ședință a Consiliului Local Timişoara, de vineri, 6 iunie, a fost menită, potrivit intențiilor inițiatorilor săi, să consfințească redefinirea de către PSD a raporturilor de putere din interiorul Consiliului Local. Primarul Timișoarei, consilierii locali ai PNL și PDL și reprezentanții noii majorități politice, denumite, plastic, “Te termin”, de către viceprimarul liberal al Timișoarei, Dan Diaconu, a oferit, în fața unei săli arhipline, un spectacol menit să confirme faptul că, în prezentul românesc, politica a devenit, dincolo de orice, o artă a compromisului.    Contrar obiceiului, o sală arhiplină Vineri, 6 iunie, Sala de Consiliu a Primăriei Timișoara, puțin după ora…

Citeşte articolul   
Page 1 of 4
1 2 3 4