Efuziuni social-democrate ale unui fost lider ţărănist

Melania-CInceaTimişoara a fost, zilele trecute, martora unei acţiuni în forţă a PSD de a schimba vicepreşedintele liberal al Consiliului Judeţean Timiş şi viceprimarul liberal al Timişoarei şi, implicit, majorităţile din cele două Consilii. Plan pentru a cărui aplicare primise ajutor din partea PPDD, a FDG şi a PNŢCD – un plan reuşit, însă, doar la CJ Timiş.

Interesantă în această mişcare ­– un fel de blitzkrieg pus la cale în perioada în care preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, era plecat din ţară – este vehicularea, în calitate de “sforar”, a numelui unui fost membru marcant al ţărăniştilor, fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu. Despre care dl Robu spune că, „probabil speriat de PSD pentru neregulile comise cât a fost primar”, s-ar număra, alături de capi ai PSD Timiş şi de sponsori ai acestora, în această operaţiune.

Cochetăria d-lui Ciuhandu cu PSD, în ciuda faptului că se autodeclară un urmaş politic al lui Maniu, al lui Mihalache, al lui Coposu, nu e de azi, de ieri. În plus, au fost vremuri când a făcut-o fără niciun fel de ocoliş. Unele dintre deciziile sale politice au ridicat chiar mari semne de întrebare. Şi în privinţa oportunităţii, şi a motivului care le-a generat.

Jocul politic al lui Gheorghe Ciuhandu s-a încheiat, oficial, în aprilie 2012, prin ieşirea sa intempestivă din cursa pentru Primăria Timişoarei. O hotărâre care ridica mari semne de întrebare. Cu nici două – trei luni înainte, părea că îşi doreşte cu ardoare un al cincilea mandat la Primăria Timişoarei. Pe fondul di­sen­siunilor de la vârful propriului partid, părea dispus să se ofere locomo­tivă pentru orice formaţiune politică sau alian­ţă care şi l-ar fi dorit drept candidat. Capitalul de imagine câştigat în cei 16 ani cât s-a aflat în fruntea Primăriei Timişoara i-ar fi asigurat, din start, un avantaj în faţa oricărui alt com­pe­titor. Luptele interne pentru şefia PNŢCD, pierdute cu puţin timp înainte de alegerile locale din 2012, în favoarea lui Aurelian Pavelescu, îi indicau, la un moment dat, spectrul unei candidaturi independente. Şi, din această poziţie, se produsese reîntoarcerea la o variantă cândva negată public : USL. La începutul lui februarie 2012, Dorin Hehn, membru în PNŢCD – aripa Ciorbea-Ciuhandu, anunţa că Victor Ciorbea şi Gheorghe Ciuhandu avuseseră o primă rundă de negocieri cu oficiali ai PSD şi PNL, în vederea alegerilor generale. Viorel Sasca, membru al aceleiaşi facţiuni, plusa, apropiind posibila alianţă şi în plan temporal, şi geografic. Cum câteva zile mai târziu, liberalii infirmau oficial că s-ar fi negociat o candidatură a lui Gheorghe Ciuhandu, plana ipoteza că negocirea s-a făcut doar cu PSD, şi, poate, pe o filieră familială Timişoara – Bucureşti. Apoi, a revenit în atenţia publică drept candidat anunţat al PNŢCD. De dragul preconizatului scor elec­to­ral bun pe care, se miza atunci, îl va aduce, securea războiului dintre el şi Aure­lian Pavelescu fusese îngropată. Şi aşa a rămas până în aprilie. Cu câteva ore înainte de pre­vizibila căderea a Guvernului Ungureanu, într-o conferinţă de presă extraordinară, Gheorghe Ciuhandu îşi anunţa, însă, ieşi­rea din cursa electorală. Moti­vele invocate atunci – care, curios, i s-au “re­velat” după luni de zile de încrâncenate de­claraţii şi strânse negocieri politice –, cum că îşi doreşte să petreacă mai mult timp alături de familia sa, au fost greu de acceptat ca reale. O ipoteză plauzibilă era că îşţi dorise linişte de care, altfel, risca să nu se poată bucura. O ipoteză luată în calcul, după doi ani, şi de actualul edil Nicolae Robu, care îl vede aliat neoficial cu social-democraţii „probabil speriat de PSD pentru neregulile comise cât a fost primar”.

Un alt episod care a ridicat semne de întrebare s-a produs în 2009, în numele luptei împotriva lui Traian Bă­sescu. La două zile după primul tur de scrutin al prezidenţialelor, prin “Parteneriatul pentru Timişoara” – un acord semnat între Mir­cea Geoană, Crin Antonescu, Gheorghe Ciu­handu şi Klauss Johannis –, dl Ciuhandu l-a susţinut, în cursa prezidenţială, pe candidatul PSD, Mircea Geoană, autodeclarat continua­tor al lui Ion Iliescu pe scena politică. Decizia presedintelui PNŢDC, pe atunci Gheorghe Ciuhandu, de a pactiza cu PSD şi de a o anunţa, de Ziua naţională, la kilometrul 0 al democraţiei româneşti, venea la puţin timp după ce Primăria Timişoara, pe care o conducea, anunţa că pregăteşte un spectacol grandios dedicat comemorării Revoluţiei din Decembrie ’89. Simţindu-se trădată şi sfidată, Timişoara ieşise în stradă, într-o manifestaţie a demnităţii, cum a numit-o. Mă întrebam atunci ce l-a determinat să aleagă kilometrul 0 al Revoluţiei româneşti pentru a încheia un pact cu un partid ce are ca preşedinte onorific un om care a blocat procesele Revoluţiei şi Mineriadelor? Doar lupta împotriva lui Traian Băsescu? Părea un motiv subţire pentru călcarea în picioare a carierei politice şi a idealurilor PNŢCD. Sau căzuse în cursa unei strategii de dezbinare a PNŢCD-ului, care părea, de pe atunci, să vizeze şi PNL-ul?

În aceeaşi toamnă, la referendumul pentru votul uninominal, liderul ţărănist s-a aflat pe aceeaşi lungime de undă cu liderii PSD, refuzând să meargă la vot, motivând, într-o notă de vrută fină ironie, că nu are timp de referendum pentru că se grăbeşte la un curs de înot.

Nu a fost prima apropiere, nefirească de PSD la care Gheorghe Ciuhandu împingea PNŢCD-ul. În iunie 2008, pentru prima data in is­toria post-decembristă a Timişoarei, un partid din stânga spectrului po­litic ajungea în vârful administraţiei locale, şi nu dorit de electorat, ci cu sprijinul “loco­mo­ti­vei” PNŢCD-ului, Gheorghe Ciuhandu. În funcţie fusese numit Sorin Grindeanu, actualul deputat social-democrat, al cărui nume a fost invocat de primarul Robu în rândul celor care au stat în spatele tentativei de a-l înlocui pe actualul viceprimar liberal şi de a schimba majoritatea în Consiliul Local.

Sunt doar frânturi din istoria ultimilor ani. Frânturi care creionează, însă, dacă nu portret de om politic al d-lui Ciuhandu, cel puţin un final de carieră politică nu glorioasă, a acestuia.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS