Strângere colectivă de fonduri pentru finalizarea filmului „Experimentul Pitești”

Experimentul Pitești, primul film independent despre fenomenul reeducării comuniste prin tortură, are nevoie de sprijinul românilor pentru a ajunge pe ecrane. Producătorii își propun să strângă 1.000 de reacţii „Îmi pare rău”.

 

Lung-metrajul prezintă unul dintre cele mai înfiorătoare experimente de mutilare emoțională prin tortură, realizat de regimul comunist – Experimentul Pitești. Producătorii filmului, început în 2011, anunţă că se apropie de finalizare. Cercetarea  a presupus un efort de analiză a arhivelor și interviuri, pe o durată de trei ani.

Din lipsa de fonduri, însă, întreaga echipă de filmare a lucrat benevol, inclusiv actorii, Ion Caramitru, Axel Moustache, Rareş Lucaci şi Sergiu Moraru fiind o parte dintre cei ce alcătuiesc distribuţia filmului. Sute de români au donat deja pentru a susține etapele de producție, dar pentru finalizarea filmului mai este necesară suma de 20.000 de euro. Românii sunt invități să susțină, cu un „Îmi pare rău” simbolic, sub formă de donație, efortul național de strângere de fonduri. Banii sunt necesari pentru colorizare, editare sunet, compoziție muzicală, împachetare şi traducere.

Aproape 5000 de tineri au pătimit, la Piteşti, din cauza persecuțiilor regimului comunist. Cei care au sfârșit fie schingiuiți, fie loviți cu bestialitate, aproximativ 200 de morți înregistrați, au fost dintre cei mai buni studenți români, cu toţii, victime ale experimentului de reeducare de la Piteșți, unde metodele de re-educare au depăşit imaginația umană.

„La 30 de ani de la căderea comunismului, numărul  exact al victimelor Experimentului Pitești  nu este nici până astăzi cunoscut. Unii deținuți erau îngropați în ciment și corpurile acestora nu au fost niciodată găsite, pe de o parte, pe de altă parte, familiile multora dintre aceştia nu știau unde le-a dispărut copilul, soțul sau fratele/sora  și nici nu aveau voie să întrebe. Rudele celor decedați au trecut prin acești 30 de ani cu mare rană în suflet. O rană care nu s-a închis niciodată, căci ei simt că nu s-a făcut dreptate. Că nu au fost identificați și condamnați cei găsiți vinovați. Cu un efort început acum opt ani, ne-am propus să aducem în atenția publicului o parte dintre evenimentele petrecute atunci. Este un film artistic, cu o componentă puternică de documentare. Timp de trei ani am discutat cu victime, cu familiile acestora, cu istorici, cu reprezentanți ai Institutului de Cercetare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc”, declară regizorul Victoria Baltag, iniţiatoarea proiectului de strângere de fonduri.

Aceasta reaminteşte că Experimentul Pitești nu a fost un simplu accident, ci un efort programatic de distrugere, prin tortură fizică și emoțională. „Experimentul Pitești trebuie să fie în manuale, pe ecrane, în muzee, pentru a ne asigura că istoria nu se repetă și că vinovații sunt, chiar și la zeci de ani distanță, măcar identificați, dacă nu trași la răspundere. Le mulțumim tuturor celor care ne-au susținut până acum și le mulțumim în avans românilor care aleg să spună un «Îmi pare rău» simbolic și să doneze pentru ca Experimentul Pitești-Filmul să ajungă pe ecrane și să ofere un mic ajutor în cunoașterea istoriei și ororilor comunismului”, mai spune Victoria Baltag.

Cu un «Îmi pare rău» toți suntem datori. Așadar, campania noastră capătă sens creând acest «Îmi pare rău» simbolic pe care noi ca oameni, ca țară, ca umanitate, îl adresăm celor care și-au văzut destinul, demnitatea, familia, viitorul năruite în cel mai cumplit mod cu putință. Donația spune «Îmi pare rău» fiecărei victime, fie că mai poate sau nu să citească mesajul. Este modul nostru de a arata respect, empatie, doliu. Este un minim de umanitate prin care ne asigurăm că istoria nu îi uită, că suferința lor nu rămâne fără sens”, explică Victoria Baltag.

O donație Îmi pare rău echivalează cu10 euro pe https://www.gofundme.com/f/HelpVictoriaFinishTheMovie

Print Friendly, PDF & Email