Spectacolul aniversar al Operei de Stat din Viena, transmis live şi la Timişoara

Opera de Stat de Viena, Wiener Staatsoper, sărbătorește, în 25 mai, 150 de ani de la inaugurare şi o face alături de iubitorii teatrului liric de pe întregul mapamond. Astfel, publicul din Bucureşti şi Timişoara se alătură milioanelor de spectatori din întreaga lume care vor asista, în direct, la premiera spectacolului aniversar „Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbra”, de Richard Strauss.

 

Transmisiunea în direct audio-video este oferită de Opera de Stat din Viena şi Forumul Cultural Austriac Bucureşti împreună cu partenerii lor, Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi Radio România Muzical, Muzeul de Artă Timişoara, Facultatea de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara, Consiliul Judeţean Timiş şi Ecoplus Internaţional – Agenția economică a Landului Austria Inferioară, din Timişoara.

La Timişoara, spectacolul poate fi urmărit în Sala Barocă a Muzeului de Artă Timişoara, sâmbătă, 25 mai, de la ora 18. Înainte de transmisiunea video, seara va fi deschisă de un recital cu arii din opera Don Giovanni, de W.A. Mozart, un program susţinut de studenţii Facultăţii de Muzică şi Teatru a Universităţii de Vest din Timişoara. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

Melomanii care nu pot participa la proiecţiile video de la Bucureşti şi Timişoara au vor avea posibilitatea să asculte spectacolul Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră, în transmisiune directă audio, pe frecvenţele şi pe site-ul internet ale Radio România Muzical.

Premiera operei Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră, din 25 mai, reprezintă punctul culminant al festivităţilor dedicate, la Viena, celei de-a 150-a aniversări a celebrului „Teatru de pe Ring“ – o săptămână întreagă (20-26 mai) de spectacole, expoziţii, ateliere, lansări de carte şi produse multimedia, proiecte online etc.

Extrem de dificil de montat, solicitând atât numeroase voci de mare calibru, cât și condiții tehnice excepționale, Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră revine pe scena vieneză la 100 de ani de la premiera sa din 1919, de data aceasta într-o versiune propusă de o echipă de creaţie mixtă, austriacă, franceză şi germane, anunţă organizatorii. Producţia este semnată de regizorul Vincent Huguet, dirijată de Christian Thielemann şi îi are ca solişti pe Stephen Gould, Camilla Nylund, Evelyn Herlitzius, Sebastian Holecek, Wolfgang Koch, Nina Stemme, acompaniaţi de Corul şi Orchestra Operei de Stat din Viena.

Richard Strauss a condus el însuşi Wiener Staatsoper, în perioada 1919 şi 1924. La instalarea lui în acest post, Opera vieneză îşi sărbătorea deja jubileul. Creat printr-un decret al împăratului Franz Josef (1857), teatrul de operă din inima capitalei austriece îşi primea primii spectatori pe 25 mai 1869, cu un Don Giovanni, de W.A. Mozart, la fel de strălucitor ca somptuoasa clădire proiectată şi decorată de arhitecţii August Sicard von Sicardsburg şi Eduard van der Nüll. Grav avariat în timpul celui de al doilea război mondial, edificiul a fost refăcut de arhitecţii Erich Boltenstern şi Otto Prossinger, fiind redeschis în 1955 cu o serie de premiere, printre care şi Die Frau ohne Schatten / Femeia fără umbră.

Wiener Staatsoper, condusă o vreme, între anii 1992-2010, de timişoreanul Ioan Holender, este unul dintre cei mai mari angajatori artistici din Europa, echipa sa permanentă numărând în jur de 950 de persoane. În stagiunea 2018-2019, acestea susțin cele 350 de spectacole programate. În echipa teatrului figurează aproape 200 de soliști, 80 de balerini, 150 de instrumentişti şi peste 90 de corişti. Din 2010, teatrul este condus de francezul Dominique Meyer.

Print Friendly, PDF & Email