Nicu Fălcoi, senator USR de Timiş anunţă că a primit, ca răspuns la o întrebare adresată Ministerului Apărării Naționale, vești care, în situația în care autoritățile județene se vor achita de condițiile stabilite, duc Timişul cu câțiva pași mai aproape de realizarea Muzeului Revoluției din 1989, un proiect despre care s-a tot vorbit în ultimii ani.
„Aflându-ne cu un an înainte de a marca 30 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989 și cu doi ani înainte ca Timișoara să devină Capitală Europeană a Culturii, faptul că, în sfârșit, am putea avea, aproape de inima orașului, un Muzeu al Revoluției reprezintă, fără îndoială, o veste bună”, spune Nicu Fălcoi.
Acesta le solicită, de aceea, public președintelui Consiliului Judeţean Timiș, Călin Dobra, și tuturor factorilor cu rol de decizie din administrația județului să acționeze cu celeritate și seriozitate pentru îndeplinirea și respectarea condițiilor menționate în răspunsul primit de la MapN: „Îi îndemn pe responsabilii din cadrul CJ Timiş să demareze procedurile necesare adoptării cât mai grabnic cu putință a hotărârii de CJ prin care această instituție să își asume păstrarea destinației clădirii fostei Comenduiri a Garnizoanei, după preluarea ei, și celelalte condiționări impuse de MApN, așa încât, imediat după aceea, să se poată proceda la inițierea hotărârii de guvern necesare pentru transferarea imobilului de la MApN către CJ Timiș.”
Nicu Fălcoi atrage atenţia că, dat fiind timpul scurt până la marcarea celor două evenimente menţionate, e necesară demararea lucrărilor de reparații și reabilitare pentru aducerea clădirii fostei Comenduiri a Garnizoanei din Piața Libertății în starea necesară pentru a putea găzdui, în bune condiții, acest Muzeu al Revoluției din 1989.
„Îmi exprim speranța că autoritățile județene înțeleg că este important să se achite cu maximum de seriozitate de partea de îndatoriri care le revin, pentru a nu se ajunge cumva, din lipsă de profesionalism, din pricina unor deficiențe de organizare sau din motive ce țin de nepricepere, orgolii și diverse jocuri de interese mai mult sau mai puțin ascunse în situații regretabile, cum este cea în care se află Castelul Huniade”, conchide senatorul USR Nicu Fălcoi.
Ultimele comentarii