Universitatea de Vest din Timişoara își prezintă, de zilele trecute, oferta educațională şi studenților internaționali. Prin intermediul platformei StudyinRomania.
A fost lansată platforma StudyinRomania, un instrument util pentru promovarea, spre o audiență internațională, a ofertei de programe de studiu universitățile românești.
Asemănătoare unor platforme similare din state europene, StudyinRomania a fost realizată în cadrul proiectului „Internaționalizare, echitate și management universitar pentru un învățământ superior de calitate”, dezvoltat Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) în colaborare cu International Association of Universities.
Universitatea de Vest din Timișoara, anunţă reprezentanţii acestei instituţii, a participat direct în testarea acestei platforme-pilot, la consultările cu echipa de lucru – în vederea îmbunătățirii acesteia – și la alte activități din cadrul proiectului, care vizează internaționalizarea instituțiilor de învățământ superior din România.
„Universitatea de Vest din Timișoara a înțeles că internaționalizarea învățământului superior nu este doar retorică, ci necesită eforturi susținute și sustenabile, iar unul dintre obiectivele noastre în acest sens este continua dezvoltare a unor programe de studii cu o curriculă puternic internaționalizată, cât și recrutarea unor candidați din străinătate pentru a deveni studenții ei”, transmit reprezentanţii UVT implicaţi în proiect.
În cadrul conferinței de lansare a platformei StudyinRomania, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea, invitat ca speaker, a subliniat importanța acestui instrument ce poate sprijini universitățile, însă care nu le va înlocui eforturile de promovare în străinătate. „Platforma este o oportunitate pentru universitățile din România, trebuie să profităm de noile facilități. Este ca un vehicul care ne aduce cât mai aproape de ceea ce ne dorim. Acest instrument se adaugă demersurilor noastre de internaționalizare, de atragere a studenților de peste graniță. UVT, Timișoara, le poate oferi aceeași experiență educațională și socială ca în alte universități și orașe europene”, a mai spus Marilen Pirtea.
Astfel, începând cu săptămâna aceasta, universitățile vor primi invitații din partea UEFISCDI pentru a-și crea profilul pe platforma StudyinRomania. În cadrul aceleiași conferințe și al aceluiași proiect a fost lansată si platforma ERRIS, care vizează promovarea cercetării românești la nivel național și global.
Ultimele comentarii