Polițiștii locali au fost sesizaţi, sâmbătă noaptea, că în parcul din incinta Iulius Town, o societate comercială a organizat o petrecere, muzica dată la maxim tulburând liniștea locuitorilor din zonă. Firma organizatoare a petrecerii a fost sancționată conform Legii 61/1991, republicată. Două ore mai târziu, când poliţiştii locali au verificat din nou situația, au constatat că muzica era în continuare peste limitele admise de lege, deranjând astfel locuitorii din zonă, astfel că au mai aplicat o sancțiune. Duminică noaptea, Poliţia Locală Timişoara a fost sesizată în privinţa unei situaţii similare în zona Iosefin, într-un pub de pe str. Iancu Văcarescu. Amenzile aplicate în cele trei cazuri se ridică la 5.500 de lei.
Poliția Locală atrage atenția că se fac verificări și că, în situațiile în care zgomotul se ridică la nivel ridicat, fiind de natură să tulbure liniștea publică și să deranjeze locuitorii orașului, se vor lua măsuri de sancționare, amenzile ajungând și până la 6.000 de lei.
dar cand politistii locali fac galagie noaptea in centrul capitalei Banatului, pe cine trebuie sa sesizez ? (am dovezi in acest sens…)