Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara anunţă că pregătește premiera spectacolului Pericle, de William Shakespeare, care va avea primele reprezentații în 8 și 9 martie. Echipa artistică este condusă de Philip Parr, directorul artistic al Festivalului Internațional Shakespeare din York, Marea Britanie, un bun cunoscător al operei lui William Shakespeare.
În aceste zile, trupa Teatrului Maghiar repetă cu Jane Streeton, profesor de tehnică vocală la Royal Academy of Dramatic Art, Royal Shakespeare Company și Juilliard. Colaborarea cu Jane Streeton pentru Pericle aduce o nouă abordare pentru actorii tineri, care vor avea și partituri muzicale de interpretat, spun reprezentanţii Teatrului Maghiar.
Streeton, co-autoarea cărții Cum cântăm pe scenă: ghid pentru actori, este solistă de operă și este invitată constant să lucreze cu actori în teatru și film. Compozițiile pentru spectacolul Pericle au fost scrise de Cári Tibor, în momentul de față cel mai activ compozitor de muzică de teatru din România. Coregrafia spectacolului va fi concepută de tânăra Anca Stoica.
Decorul și costumele vor fi create de Brian D. Hanlon, scenograf britanic și lector la Institutul de Arte Performative din Liverpool. Hanlon a colaborat pentru spectacole de teatru în Marea Britanie și străinătate (inclusiv un spectacol stradal pentru Festivalul Internațional Shakespeare Craiova), dar și pentru evenimente stradale precum Manchester Day Parade sau Liverpool Pride, pentru care a realizat marionete și instalații de mari dimensiuni.
Din distribuție fac parte: Aszalos Géza, Bandi András Zsolt, Balló Helga, Borbély B. Emília, Czüvek Loránd, Erdős Bálint, Éder Enikő, Hegyi Kincső, Jancsó Előd, Kiss Attila, Kocsárdi Levente, Lajter Márkó Ernesztó, Lőrincz Rita, Magyari Etelka, Mátyás Zsolt Imre, Molnos András Csaba, Tar Mónika, Vajda Boróka și Vadász Bernadett.
Regizorul Philip Parr și dramaturgul Dálnoky Réka propun o citire actualizată a piesei Pericle, prinț al Tironului, tipărită în 1609, care va include și teme actuale precum migrația și traficul de persoane. Piesa a avut un parcurs neobișnuit, cu un succes fulminant la primele montări din epocă, deși nu a fost scrisă integral de William Shakespeare.
Biletele pentru premieră vor fi puse în vânzare în curând. Spectacolul va fi supratitrat în română și engleză.
Ultimele comentarii