Teatrul Maghiar Timișoara va pune în scenă un musical inspirat de un celebru film al lui Fellini

Actori ai Teatrului Maghiar Timişoara, în repetiţii pentru noul musical. Foto: Petru Cojocaru

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara pregăteşte punerea în scenă a unui spectacol inspirat de un celebru film al lui Federico Fellini, musicalul Nouă.

 

Musicalul Nouă este adaptarea filmului semi-autobiografic realizat de Federico Fellini, avându-l ca personaj central pe celebrul regizor italian de film Guido Contini, care suferă de o criză a vârstei mijlocii. Viața personală si profesională a lui Guido se întretaie în timp ce încearcă să-și salveze atât cariera, cât și căsnicia. Pe măsură ce se străduiește să găsească o linie narativă pentru filmul său, mintea lui devine din ce în ce mai preocupată, iar fantezia și realitatea se contopesc. În mintea sa confuză îi apar, una câte una, femeile din trecutul și prezentul său- inclusiv mama, soția, amanta, muza și vedeta sa de film care, toate, îl bântuie, îl ceartă și îl încurajează până când, în cele din urmă, va învăța să crească, confruntându-se cu decizia finală a vieții și morții.

Interogația esențială a întregului spectacol care va fi pus în scenă de Teatrul Maghiar Timişoara este „Ce reprezintă femeile pentru bărbați?” Răspunsul: sunt mamele, surorile, profesoarele, tentațiile, judecătoarele, susorile medicale, soțiile, amantele și muzele din viețile tuturor.

Musicalul Nouă ai cărui autori sunt Arthur Kopit, care a semnat libretul, și Maury Yeston, autorul partiturii, a câștigat Premiul Tony pentru cel mai bun musical în 1982 și Premiul Tony pentru cea mai bună relansare a unui musical în 2003.

Pentru Teatrul Maghiar de Stat Timișoara, regia spectacolului este realizată de Györfi Csaba, dramaturgia este semnată de Kiliti Krisztián, coordonarea muzicală aparține lui Cári Tibor, iar coregrafia  este semnată de Baczó Tünde și Györfi Csaba. Conceptul decorului este creat de Albert Alpár, iar cel al costumelor – de Kiss Zsuzsa.

Din distribuție fac parte actorii Kiss Attila, Albert Ákos, Magyari Etelka, Vajda Boróka, Borbély B Emília, Éder Enikő, Szász Enikő, Tokai Andrea, Tar Mónika, Lőrincz Rita, Aszalos Géza, Molnos András Csaba, Vadász Bernadett, Hegyi Kincső, Csata Zsolt, Vass Richárd, Czüvek Loránd, Lukács-György Szilárd, Erdős Bálint, Jancsó Előd, Lajter Márkó Ernesztó, Barti Lehel András, Mihály Csongor, Lanstyák Ildikó, Aszalos Géza, Vadász Bernadett, Hegyi Kincső.

Data preconizată a premierei este 20 martie, spectacolul urmând să fie jucat în Sala Mare a teatrului.

 

Print Friendly, PDF & Email