„O noapte cu Molly Bloom”, cel mai recent roman al lui Mircea Mihăieş, dublă lansare la Timişoara

Cel mai nou volum semnat de Mircea Mihăieş, O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei, va avea parte de o dublă lansare la Timişoara.

 

Prima lansare va avea loc luni, 9 decembrie, ora 18, la Librăria „La Două Bufniţe. Invitat, alături de autor, va fi scriitorul şi profesorul universitar Vasile Popovici. A doua lansare va avea loc joi, 12 decembrie, de la ora 19, Librăria Humanitas, în cadrul unei noi ediţii a evenimentului Joia de literatură contemporană cu Robert Șerban și invitații săi. Robert Șerban va intra în dialog cu Mircea Mihăieș despre O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei. Ambele evenimente se vor încheia cu o sesiune de autografe.

O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei a apărut de curând la Editura Polirom şi a fost lansat în premieră la Târgul de Carte Gaudeamus 2019.

„E povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole – spune Mircea Mihăieş. Un evantai multicolor: cu acest obiect în minte, m-am aventurat în scrierea cărţii de faţă, animat de gândul secret de a construi un Anti-Ulysses. Fascinat de fiinţa de hârtie care, simultan, se ascundea şi atrăgea atenţia asupra sieşi, am început să explorez un continent al feminităţii explozive şi tainice, misterioase şi accesibile, travestite şi autodemascate. E povestea unui personaj care ilustrează acut şi subminează radical ideea de pasiune amoroasă în cultura occidentală a ultimelor secole. Molly Bloom e şi «nevasta veselă» din Windsorul shakespearian, e şi Moll Flanders, şi Fanny Hill, şi sora mai mică şi mai puţin nevrotică, dar mai îndrăzneaţă a Annei Karenina şi a Emmei Bovary, şi Justine a lui Sade, şi Venus în blănuri, şi eroina unei Histoire d’O ce n-a mai fost scrisă, şi o Simone de Beauvoir avant la lettre. E întruparea senzualităţii şi a neruşinării, a visării exaltate şi a tânjirii deznădăjduite. Am descoperit astfel drama lucidităţii, a compasiunii (şi autocompasiunii) unei femei ce pare sclava instinctelor fizice, dar care se relevă a fi stăpâna absolută a intuiţiilor şi viziunilor luminoase despre iubire. Deschise, părţile dispuse radial ale evantaiului sînt un elogiu adus femeii şi feminităţii, supleţei inteligenţei şi mlădierii pasiunilor ce-şi cer dreptul la exprimare artistică. Molly Bloom se află la răscrucea mentalităţilor, percepţiilor şi sensibilităţilor premoderne şi moderne. Atunci când nu le-a înfrânt, a ştiut să-şi facă din ele un aliat. Le-a cucerit ori şi le-a asumat, în toate ipostazele ei: Molly imperiala. Molly impudica. Molly carusel. Molly naturalis. Molly triplex. Molly din Troia. Molly de piatră. Molly postmeridian. Molly nocturna. Molly sola. Molly asamblaj. Molly mille-feuilles. Molly grande-bouffe.”

Mircea Mihăieş conduce doctorate în literatura engleză şi americană la Universitatea de Vest din Timişoara şi este redactor-şef al revistei Orizont. Între 2005 şi 2012 a fost vicepreşedinte al Institutului Cultural Român. A publicta volumele De veghe în oglindă (1989), Cartea eşecurilor. Eseu despre rescriere (1990), Femeia în roşu (1990, în colaborare cu Adriana Babeţi şi Mircea Nedelciu), Cărţile crude. Jurnalul intim şi sinuciderea (1995), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Atlanticul imaginar (2002), Scutul lui Perseu (2003), Viaţa, patimile şi cîntecele lui Leonard Cohen (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008, tradus în Statele Unite în 2014), Despre doliu. Un an din viaţa lui Leon W. (2009), Ultimul Judt (2011), Ce rămîne. William Faulkner şi misterele ţinutului Yoknapatawpha (2012), Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător (2014), Ulysses, 732. Romanul romanului (2016), Şapte zile, plus una. Un dialog cu Ilie Stepan (2018). A primit de şase ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România. A publicat, de asemenea, şase volume în colaborare cu Vladimir Tismăneanu. Acum lucrează la o carte despre Finnegans Wake.

Print Friendly, PDF & Email