Ilie Stepan, una dintre legendele rock-ului românesc, se va întâlni cu studenții, dar și cu fanii timișoreni în cadrul seriei „Conferințele UVT”.
Ilie Stepan se va afla în mijlocul comunității Universității de Vest din Timișoara miercuri, 21 noiembrie, de la ora 18, ocazie cu care acesta își va lansa volumul Șapte zile, plus una.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
„Continuăm să promovăm adevăratele valori ale țării. De această dată, în mijlocul nostru se va afla o adevărată legendă a rock-ului românesc, un artist cu a cărui muzică rezonează mulți dintre noi. Ilie Stepan se alătură unui număr mare de personalități care au venit în fața studenților și a timișorenilor, pentru a împărtăși din experiența lor. Chiar săptămâna trecută, îndrăgitul actor George Mihăiță a făcut un adevărat spectacol la Universitate”, spune rectorul UVT, prof. dr. Marilen Gabriel Pirtea.
Zilele trecute, la Timișoara a fost lansaat în premieră volumul Șapte zile, plus una. Mircea Mihăieș în dialog cu Ilie Stepan, apărut anul, acesta, la editura Polirom.
Ultimele comentarii