O judecătoare este noul secretar general al Primăriei Timişoara

Foto: Primăria Timişoara

Fosta președintă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara, Adina Pokker, a promovat concursul de recrutare pentru funcția de Secretar General al Primăriei Municipiului Timișoara.

 

La concursul desfășurat între septembrie – octombrie 2024 au participat trei candidați. Primăria Timișoara transmite că a folosit o aplicație digitală pusă la dispoziție de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, care a extras automat şi aleatoriu subiectele pentru proba scrisă din cele 350 de propuneri formulate de membrii comisiei de concurs, dintr-o bibliografie amplă de 14 legi și acte normative.

Adina Pokker a absolvit Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara în anul 1996. Pe parcursul carierei profesionale, a fost judecătoare la Judecătoria Timișoara, la Tribunalul Timiș și, din anul 2009, la Curtea de Apel Timișoara. A fost şi purtător de cuvânt al Tribunalului Timiș și președinte al Comisiei de cercetare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timișoara. Din 2021 până în 2024 a fost președinta Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Timișoara.

Postul de secretar general al Primăriei Timişoara a fost vacant din 2016 și ocupat temporar. În anul 2021 a fost organizat un concurs pentru ocuparea acestuia, dar niciun candidat nu l-a promovat, întrucât nu a obținut punctajul minim necesar, transmite Municipalitatea.

Secretarul general are un rol esențial în funcționarea administrativă a instituției, oferind expertiză juridică și asigurând legalitatea deciziilor și hotărârilor emise de primar și consiliul local. Printre atribuțiile sale principale se numără avizarea proiectelor de hotărâri și contrasemnarea pentru legalitate a dispozițiilor primarului, respectiv a hotărârilor consiliului local, precum și participarea activă la ședințele consiliului, declară reprezentanţii Primăriei Timişoara.

 

Print Friendly, PDF & Email