O generaţie de elită a Politehnicii timişorene, serbată la 60 de ani de la absolvire

Universitatea Politehnica Timişoara va găzdui întâlnirea generaţiei care a absolvit Facultatea de Electrotehnică în 1958. O generaţie care a prins războiul, instaurarea dictaturii comuniste, Revolta din 1956…

 

În 1953, la Facultatea de Electrotehnică a Universităţii Politehnica din Timişoara au fost admişi 133 de studenţi, avându-i ca profesori, printre alţii, pe Plauţius Andronescu, Toma Dordea, Corneliu Micloşi și Aurel Nanu. În 1958, absolveau facultatea 84 dintre ei. Despre această generaţie academicianul Toma Dordea spunea că a fost una dintre cele mai bune promoţii ale sale. O generaţie care, afirmă reprezentanţii UPT, a dat numeroşi conducători de unităţi de producție, învățământ, cercetare-dezvoltare și de administraţie, opt doctori în ştiinţe, numeroşi experţi pe plan naţional şi internaţional, un Doctor Honoris Causa al UPT şi al UVT, Peter Freund, și un rector al Politehnicii, Alexandru Nichici.

O generaţie care a prins războiul, instaurarea dictaturii comuniste, Revolta din 1956, Revoluţia din 1989, care a desfășurat activități de inginerie atât în Romînia, cât și în Canada, SUA, Franța, Elveția și Germania”, o descriu oficialii Politehnicii timişorene.

Această generație se reuneşte, vineri, 25 mai, la Alma Mater pentru a sărbători 60 de ani de la absolvirea facultăţii. Programul aniversar începe la ora 11, în Sala Polivalentă a Bibliotecii Centrale a UPT, cu o adunare festivă intitulată 60 de ani de la absolvirea Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara. Cu acest prilej, Nicolae Muntean, referent oficial, va  prezenta volumul omagial Drumuri în viaţă, editat de Alexandru Nichici și Editura Politehnica, o frescă a celor trăite de absolvenţii acelei generaţii, din perioada studenţiei şi până în prezent.

Sâmbătă, 26 mai, de la ora 10, în Sala Senatului UPT, va avea loc o dezbatere publică între foști și actuali studenți și absolvenți ai Politehnicii având ca temă Un arc peste timp: Mai există rețete ale succesului? Mai există modele de viață în orașul cu cea mai mare viteză a internetului? Cine învață mai nou pe cine?

Programul aniversar mai cuprinde vizitarea Timişoarei, dar şi o excursie la Băile Herculane şi în împrejurimile acesteia.

Print Friendly, PDF & Email