Noua maternitate de la Timișoara ar putea funcționa la finalul lui 2021

Reprezentanții Consiliului Judeţean Timiş şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Timişoara au semnat azi contractul de proiectare şi execuţie cu firma care va construi noua maternitate de la Timişoara.

 

Investiția depășește 13 milioane de euro şi va fi acoperită din fonduri europene obținuți printr-un proiect transfrontalier cu Ungaria. Clinica va fi aplasată lângă Casa Austria.

„Din punct de vedere a ceea ce înseamnă actul medical, am luat în calcul toate solicitările specialiștilor de la Maternitatea Bega, specialiștilor de la Terapie Intensivă, pentru că va fi cuprinsă în cadrul noii clinici și Terapia Intensivă pentru prematuri, pentru mame, pentru toți cei care sunt beneficiarii unei astfel de clinici de obstetrică-ginecologie”, spune, conform Radio Timişoara, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra.

Managerul Maternităţii Bega, dr. Marius Craina, spune că noul spital va fi la standarde mult mai înalte, iar pe lista serviciilor medicale va fi reintrodusă fertilizarea asistată. „Este un proiect foarte important pentru că în ultimii ani normativele și condițiile pe care trebuie să le îndeplinească o maternitate, astfel încât să putem spune că funcționează la standarde europene, s-au schimbat radical. Clădirea noastră este o clădire veche de peste o sută de ani și, cu toate renovările și modernizările pe care le-am făcut, nu este suficientă pentru un act medical de calitate. Știți foarte bine că în 1995 am fost primul centru din România care a realizat proceduri de reproducere umană asistată, din păcate acestea s-au sistat în urmă cu 12 ani. De aceea un alt punct forte pe care îl reprezintă construcția noii maternități este redeschiderea procedurilor de reproducere umană asistată”, declară, potrivit Radio Timişoara, Marius Craina.

Maternitatea construită va cuprinde, printre altele, compartimente de fertilizare în vitro, obstetrică-patologică, ginecologie, chirurgie laparoscopică şi histeroscopică, obstetrică fiziologică şi de spitalizare de zi. Are însă prevăzute şi compartimente de terapie intensivă, prematuri, nou-născuţi eutrofici, o secţie ATI, bloc operator, săli de naşteri şi camere de gardă.

Clinica, afimă reprezentanţii CJ Timiş, poate Clinica poate funcționa la finele lui 2021.

Print Friendly, PDF & Email