Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

După votul Senatului, Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament şi merge la promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.

 

Documentul prevede, printre altele, că izolarea se instituie pentru persoanele bolnave cu semne şi simptome sugestive, precum şi pentru persoanele purtătoare ale agentului înalt patogen chiar dacă acestea nu prezintă semne şi simptome sugestive.

Prima etapă este de 48 de ore, exclusiv pentru examinări, iar dacă după acest interval se menţine riscul de transmitere a bolii, medicul va recomada prelungirea izolării într-un spital, într-o locaţie alternativă ataşată spitalului sau la domiciliu.

Cei care se întorc din ţările din zona „roşie” trebuie să stea în carantină la domiciliu, iar dacă nu au posibilitatea, vor fi plasaţi în spaţii ale statului. La fel, cei care au intrat în contact direct cu persoane confirmate a fi infectate.

Senatorii jurişti au eliminat din lege toate referirile la carantinarea bunurilor suspecte de a fi contaminate cu un agent înalt patogen.

Print Friendly, PDF & Email