Deputat PSD Bianca Gavriliţă: „Legea vaccinării trebuie să treacă în regim de urgenţă prin Parlament”

Guvernul Tudose a dat dovadă de responsabilitate în momentul în care a decis că nouă lege a vaccinării să fie dezbătută şi adoptată în Parlament, afirmă deputatul PSD de Timiş Bianca Gavriliţă. Argumentând că o asemenea lege este de maximă importanţă pentru un sistem sanitar în care procentul de refuz de vaccinare este de peste 12%, iar numărul cazurilor de deces din cauza unei boli considerate banale şi pentru care există profilaxie prin imunizare este deosebit de mare.

 

Votarea legii în Parlament este cu atât mai importantă cu cât nu va mai permite ulterior acuzarea Guvernului pentru adoptarea în regim de urgenţă a unei ordonanţe, lăsând astfel loc de interpretare”, spune Bianca Gavriliţă. Adăugând că acest proiect de lege va trebui dezbătut cât mai repede în cele două camere ale Parlamentului, „pentru că nu ne putem permite o nouă epidemie cu zeci de decese şi mii de cazuri de îmbolnăviri”.

Deputata PSD afirmă că România trebuie să aibă parte de o lege a vaccinului eficientă, care să nu permită refuzul nejustificat al imunizării copiilor.

Aceasta admite că e dreptul părintelui să refuze vaccinarea copilului, la naştere, dar spune că e şi dreptul celorlalţi părinţi, care înţeleg importanţa vaccinului, „să nu îşi vadă copiii victime ale încăpăţânării unor oameni care se documentează de pe site-uri obscure de pe internet sau promovează părerile unor oameni insuficient informaţi”.

Bianca Gavriliţă afirmă că majoritatea ţărilor europene au introdus vaccinarea obligatorie, cele mai recente exemple fiind Franţa şi Italia, unde numărul antigenelor vaccinale obligatorii este mult mai mare decât cel prevăzut în viitoarea lege a vaccinului din România.

Şi ceea ce este şi mai important, prin noua lege, Statul se obligă să constituie un stoc de rezervă de vaccinuri cel puţin egal cu necesarul anual, cu termen de valabilitate de minimum 18 luni”, declară Bianca Gavriliţă. Aceasta estimează că, odată cu adoptarea acestui act normativ, România nu va mai trece printr-o criză de vaccinuri.

România nu poate deveni o ţară în care bolile tranmisibile, care în alte state europene au o incidenţă redusă, să ducă la zeci de decese. Vaccinarea trebuie să devină obligatorie şi le cer şi colegilor din Opoziţie să dea dovadă de responsabilitate şi să voteze legea în formă aprobată de Guvern”, declară deputatul PSD de Timiş Bianca Gavriliţă.

Aceasta avertizează că, fără o politică mai aspră în acest domeniu, fără obligativitatea imunizării, nu va fi posibilă reducerea numărul de cazuri şi nici prevenirea unei noi epidemii provocate chiar şi de boli banale.

Print Friendly, PDF & Email