Iuda este cel al cincilea spectacol de teatru creat de actori timișoreni în cadrul Festivalului Zilele artei sacre, iniţiat de fostul părinte stareț al Mănăstirii Partoș, ieromonahul Varlaam Almăjanu, cunoscut ca „Padre”, în memoria căruia este jucat.
A fost dorit de „Padre”, în 2020. Pandemia de covid și plecarea spre veşnicie a părintelui au făcut însă ca acesta să se amâne. Spectacolul va avea loc, sâmbătă, 11 iunie, de la ora 21, în Biserica romano-catolică desacralizată din Ofsenița, un spațiu de artă sacră, un loc care fusese tare îndrăgit de „Padre”.
Din distribuția spectacolului fac parte actori ai Teatrului Național din Timișoara și ai Teatrului pentru Copii și Tineret „Merlin” din Timișoara: Cătălin Ursu, Ion Rizea, Alina Mihocaș, Ana Maria Cojocaru, Raul Lăzărescu și Raul Bastean.
„Dacă am avea curaj, dacă am fi cinstiți cu noi înșine, am recunoaște că măcar o dată în viața am trădat, că am fost niște Iude. De peste 2000 de ani, Iuda trezește repulsie, dar și intrigă. În decursul acestui timp, raportarea la Iuda, la gestul lui, a dat naștere la numeroase interpretări unele întemeiate, altele fanteziste. Iată un punct de vedere ce reprezintă tematică abordată în acest spectacol de teatru”, transmit organizatorii.
Acțiunea este cofinanțată de Consiliul Județean Timiș prin programul TimCultura2022, cu sprijinul și în parteneriat cu Teatrul Național Timișoara și Asociația Semper Agape.
Ultimele comentarii