CSM pare să-şi asume rolul de înălbitor. Pentru a transforma griul în alb. Alb imaculat. O atitudine care, în faţa unor evidenţe, nu face decât să adâncească suspiciunile în privinţa raporturilor – neoficiale – ale SRI cu Justiţia.
Plenul CSM a respins cererile asociaţiilor de magistraţi care vizau pe de o parte revocarea hotărârii potrivit căreia afirmaţia generalului SRI Dumitru Dumbravă – cea cu instanţele de judecată transformate în câmp tactic al serviciilor de informaţii – nu a afectat independenţa Justiţiei, iar pe de alta, desecretizarea informaţiilor transmise de SRI către CSM, ca răspuns la exact această problemă. Prin ceea ce face acum, CSM pare să-şi asume rolul de înălbitor. Să „developăm” filmul evenimentelor:
Aprilie 2015: Generalul Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI, declara, într-un interviu, că instanţele de judecată au devenit un câmp tactic al serviciilor de informaţii: “(…) dacă în urmă cu câţiva ani consideram că ne-am atins obiectivul odată cu sesizarea PNA, de exemplu, dacă ulterior ne retrăgeam din câmpul tactic odată cu sesizarea instanţei prin rechizitoriu, apreciind (naiv, am putea spune acum) că misiunea noastră a fost încheiată, în prezent ne menţinem interesul/atenţia până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze. Această manieră de lucru, în care suntem angrenaţi alături de procurori, poliţişti, judecători, lucrători ai DGA ori ai altor structuri similare, a scos la iveală punctual şi aspecte care ţin de corupţia sistemului judiciar, în limite care nu trebuie tolerate, dar nici exagerate.”
Mai 2015: Acuzând încălcarea independenţei Justiţiei, câteva asociaţii de magistraţi au cerut CSM să solicite SRI clarificări care să indice cadrul legal ce permite acestui serviciu să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a unei cauze, în ce constă acest interes şi ce control se exercită asupra sa.
Iunie 2015: CSM a decis că această declaraţie a generalului Dumbravă nu a afectat independenţa Justiţiei. Asta, deşi astfel de afirmaţii duc spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii, care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea – în desfăşurarea unui proces judiciar, SRI are, de jure, un rol limitat la sprijinul tehnic acordat în faza de urmărire penală, un rol care se încheie în momentul sesizării instanţei de judecată – şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, ca răspuns la solicitarea Inspecţiei Judiciare, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale.
Iulie 2015: Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România au cerut revocarea hotărârii CSM potrivit căreia afirmaţiile generalului SRI Dumitru Dumbravă nu au afectat independenţa Justiţiei, motivând că CSM şi-a fundamentat hotărârea pe note secrete, fapt văzut ca „o încălcare a însăşi noţiunii de independenţă a Justiţiei”. Şi au mai cerut desecretizarea informaţiilor transmise de SRI către CSM, ca răspuns la întrebări pe care ele însele le ridicaseră.
August 2015: Plenul CSM a respins, în şedinţa din 25 august, cererile asociaţiilor de magistraţi care, cum spuneam, vizau pe de o parte revocarea hotărârii potrivit căreia afirmaţiile generalului Dumbravă nu au afectat independenţa Justiţiei, iar pe de alta, desecretizarea informaţiilor transmise de SRI către CSM, ca răspuns la întrebări ale aceloraşi asociaţii de magistraţi.
Prin ceea ce face acum, CSM pare să-şi asume rolul de înălbitor. Pentru a transforma griul în alb. Alb imaculat. O astfel de atitudine, în faţa unei evidenţe, nu face, însă, decât să adâncească suspiciunile. Care este evidenţa despre care amintesc? De fapt, sunt două.
Prima e însăşi afirmaţia d-lui Dumbravă. Care, în acel interviu, nu s-a referit strict la corupţia judiciară, aşa cum susţine CSM, ci şi la corupţia judiciară. Un „şi” care face ca argumentul CSM să se clatine. Şi, oricum, nu ar sta în pcioare nici dacă admitem că reprezentantul SRI ar fi făcut trimitere doar la corupţia judiciară. Legea nu-i permite SRI să rămână în câmpul tactic şi să-şi menţină interesul sau atenţia până la soluţionarea definitivă a unei cauze penale. De jure, are un rol important, dar limitat în lupta anticorupţie, un rol care se rezumă la sprijinul tehnic acordat în faza de urmărire penală şi care se încheie în momentul sesizării instanţei de judecată.
A doua evidenţă e falsa invocare, în context, a secretizării corespondenţei. Ce drepturi suplimentare are un judecător membru al CSM faţă de un judecător de la o instanţă din ţară? De când şi în baza cărei legi primii au acces la informaţii interzise celorlalţi? În urma unei decizii luate chiar de CSM, judecătorii şi procurorii nu au nevoie de certificat ORNISS pentru a avea acces la informaţii clasificate, accesul lor fiind garantat de Legea 182/2002, sub condiţia numirii şi a depunerii jurământului. Cu alte cuvinte, de ce nota SRI către Inspecţia Judiciară a CSM a fost clasificată ca fiind „secret de serviciu” şi de ce CSM nu numai că acceptă această situaţie, dar o şi prezintă ca pe un argument indestructibil?
O astfel de atitudine, în faţa unor evidenţe, nu face decât să adâncească suspiciunile în privinţa raporturilor – neoficiale – ale SRI cu Justiţia.
Citeşte şi:
Ultimele comentarii