Proiectul noului preşedinte al CSM este o continuitate a fostului şef. Dacă ne gândim la câteva episoade de anul trecut, băgate sub preş de CSM, ar fi de preferat o discontinuitate pe unele segmente de activitate. Această dorinţă pare, însă, utopică, în contextul actual…

CSM şi-a ales, ieri – fără emoţii, dată fiind candidatura unică –, noua conducere: judecătorul Mircea Aron, preşedinte, şi procurorul Luminiţa Palade, vicepreşedinte. Tot fără emoţii (pozitive) create opiniei publice în privinţa unor probleme sensibile se anunţă şi mandatul noii conduceri. De altfel, fostul preşedinte al CSM, Marius Tudose, a ţinut să sublinieze că proiectul noului preşedinte, Mircea Aron, “reprezintă o continuitate”.

Ar fi fost de preferat să nu fie continuitate pe linie. Pentru că, în 2015 CSM a adâncit suspiciunile în privinţa raporturilor, neoficiale, ale SRI cu Justiţia. Pentru că a acceptat băgarea sub preş a subiectului privind ofiţerii acoperiţi în justiţie. Pentru că a dat dovadă de duplicitate şi, nu o dată, nu a deranjat politicul prieten sau stăpân, permiţându-i să facă nestingherit presiuni asupra magistraţilor. Şi pentru că a mimat miopia în unele dosare tergiversate. Să ne reamintim câteva episoade din 2015:

Justiţia ca şi câmp tactic al SRI

În aprilie, generalul Dumitru Dumbravă, şeful Direcţiei Juridice a SRI, declara, într-un interviu, că instanţele de judecată au devenit un câmp tactic al serviciilor de informaţii.

În mai, acuzând încălcarea independenţei Justiţiei, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, Asociaţia Magistraţilor din România şi Asociaţia Procurorilor din România au cerut CSM să solicite SRI clarificări care să indice cadrul legal ce-i permite să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a unei cauze, în ce constă acest interes şi ce control se exercită asupra sa.

În iunie, CSM decidea că declaraţia generalului Dumbravă nu a afectat independenţa Justiţiei. Chiar dacă astfel de afirmaţii duc spre ideea ideea încălcării independenţei Justiţiei şi a depăşirii prerogativelor unei instituţii, care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea. În desfăşurarea unui proces judiciar, SRI are, de jure, un rol limitat la sprijinul tehnic acordat în faza de urmărire penală, un rol care se încheie în momentul sesizării instanţei de judecată. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, ca răspuns la solicitarea Inspecţiei Judiciare, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale. Or, un judecător membru al CSM nu are drepturi suplimentare faţă de un judecător de la o instanţă din ţară şi nici acces la informaţii interzise celorlalţi. Cu alte cuvinte, clasificarea ca “secret de serviciu” a notei SRI către Inspecţia Judiciară a CSM nu a fost justificată. A rămas un mister de ce CSM nu numai că a acceptat această situaţie.

În iulie, asociaţiile de magistraţi au cerut revocarea hotărârii CSM potrivit căreia afirmaţiile generalului SRI Dumitru Dumbravă nu au afectat independenţa Justiţiei, motivând că CSM şi-a fundamentat hotărârea pe note secrete. Şi au mai cerut desecretizarea informaţiilor transmise de SRI către CSM, ca răspuns la întrebări pe care ele însele le ridicaseră.

În august, plenul CSM a respins ambele cereri. Adâncind, astfel, suspiciunile în privinţa raporturilor – neoficiale – ale SRI cu Justiţia.

Ofiţeri acoperiţi din Justiţie

La jumătatea lunii mai a anului trecut, UNJR îşi exprima public „profunda îngrijorare faţă de recentele declaraţii publice, potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete”, afirmaţie care fusese făcută, cu puţin timp înainte, de fostul preşedinte, Traian Băsescu. Potrivit acestuia, până în 2004 au existat magistraţi acoperiţi, ceea ce, fiind ilegal, i-a făcut şantajabili.

Apreciind că aceste declaraţii subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători, UNJR a cerut CSM să solicite Consiliului Suprem de Apărare a Ţării să verifice situaţia tuturor magistraţilor şi să înlăture din Justiţie ofiţerii acoperiţi – dacă aceştia există. CSM a avut o primă reacţie şi a anunţat că a solicitat CSAT deconspirarea ofiţerilor acoperiţi din Justiţie. Ulterior, deşi CSAT nu a avut nicio reacţie la solicitarea sa nici până acum, nu s-a arătat deranjat şi nici nu a cerut public lămuriri.

Taxare pe sărite a încălcării independenţei Justiţiei

Tot în 2015, CSM, garantul constituţional al independenţei Justiţiei, a aplicat parţial legea. Arătându-se deranjat mai cu seamă de declaraţiile unei aripi a politicului. Dacă în privinţa declaraţiilor lui Traian Băsescu, am asistat, de la începutul anului, la autosesizări în cascadă din partea CSM – însoţite de verdicte de genul “a încălcat independenţa Justiţiei” –, cele făcute de Victor Ponta nu au avut toate ecou. Să ne amintim câteva. În 27 aprilie, la bilanţul guvernării USL/PSD în ultimii trei ani, dl Ponta declara: “Şi am mai promis ceva: Băsescu şi Udrea la închisoare! Parţial realizat”. O declaraţie foarte gravă care, se poate spune, transmite mai multe mesaje. De exemplu, că Elena Udrea a ajuns cercetată şi arestată pentru că aşa a vrut dl Ponta. Că, tot pentru că aşa dorea dl Ponta, unii se s-au străduit să-l “agaţe” cumva şi pe fostul preşedinte Traian Băsescu sau măcar să-l tracaseze prin anchete penale. Coincidenţă sau nu, Parchetul General a redeschis pe numele fostului preşedinte câteva dosare penale, închise la un moment dat, nu lăsate în nelucrare pe motiv de imunitate. Deci, subsumat, se înţelegea că Justiţia acţionează la ordin. Nu l-am auzit atunci pe dl Tudose reacţionând, cum s-a întâmplat în cazurile care vizau afirmaţii făcute de Traian Băsescu.

În 7 mai, fostul premier declara public, la scurt timp după reţinerea de către DNA a lui Cristian Adomniţei, într-un dosar de corupţie: “Arestarea preventivă e pentru infractori periculoşi, Adomniţei nu trebuie arestat preventiv”. Coincidenţă sau nu, acesta nu fusese arestat preventiv. Dar nimeni din CSM nu a acuzat vreo imixtiune a d-lui Ponta în actul de justiţie.

În 15 mai, în ziua în care ÎCCJ dădea prima sentinţă în dosarul “Referendumul”, condamnându-l pe vicepremierul Liviu Dragnea la închisoare cu suspendare, dl Ponta declara: “Decizia Curţii Supreme este una simbolică, de condamnare din punct de vedere juridic a unei acţiuni politice – suspendarea preşedintelui Băsescu şi referendumul – practic, a celor 7,4 milioane de români care au votat şi a liderilor.” Iar condamnatul cataloga sentinţa drept “un precedent periculos pentru democraţie”. CSM a tăcut în faţa acestei încercări de manipulare a opiniei publice – pentru că această condamnare nu s-a dat pentru îndemnarea la vot a populaţiei, cum pervers a numit-o dl Ponta, ci pentru fraudarea votului, iar democraţia a fost pusă în pericol nu prin această sentinţă, ci prin atacul la statul de drept, pus în aplicare de creierul USL, adică şi Victor Ponta, şi Liviu Dragnea, în vara lui 2012, atac din al cărui scenariu a făcut parte şi încercarea de demitere a preşedintelui Băsescu, printr-un referendum fraudat – şi de presiune asupra magistraţilor care încă nu au pronunţat sentinţa definitivă.

CSM pare să fie ignorat faptul că cei ce pot face presiuni asupra Justiţiei şi, având posibilitatea să influenţeze o anchetă, îi pot altera independenţa, sunt oamenii politici aflaţi în funcţie, cum era premierul Victor Ponta, nu cei care nu mai au nicio funcţie publică de la înălţimea căreia să poată face eventuale presiuni asupra magistraţilor, cum e Traian Băsescu.

Lipsă de reacţie în unele dosare tergiversate

Mai e un aspect care a deranjat în activitatea CSM: lipsa de reacţie în unele dosare tergiversate. Chiar şi în cele de notorietate publică.

De exemplu, nu am auzit nicio reacţie din partea Inspecţiei Judiciare a CSM la anunţul, făcut în toamna lui 2015, privind clasarea de către Parchetul General a dosarului Revoluţiei. Un dosar care a vizat uciderea a 709 oameni, rănirea prin împușcare a 1.855, rănirea în alte împrejurări a 343 de persoane și reținerea a 924 de oameni, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989. O tăcere suspectă, în condiţiile în care, din 2010, în România omorul este imprescriptibil şi în condiţiile existenţei unei decizii a CEDO, prioritară în raport cu dreptul intern, care spune că omorurile comise în timpul Revoluției nu se prescriu, deci anchetele trebuie duse la final. De altfel, CSM ar fi putut autosesiza de ani şi ani de zile, să verifice scurt-circuitele din acest dosar, cine și cu ce scop le-a produs, dar nu a făcut-o.

Ca o paranteză (deloc întâmplătoare), cam din aceeaşi perioadă şi, se deduce, cam cu aceleaşi personaje în background, este un alt dosar nefinalizat, “Berevoieşti”. Care trebuia să clarifice misterul documentelor fostei Securităţi descoperite, în 1990, arse şi îngropate, într-o râpă din Berevoieşti. Printre ele, şi unele ulterioare Revoluţiei, devoalând astfel caracterul de poliţie politică a SRI în anii de început ai regimului Iliescu. Dosarul, început în 1991, reaminteşte Asociaţia 21 Decembrie, a fost instrumentat de procurorul militar Mircea Aron, noul preşedinte al CSM, dar nu a fost finalizat niciodată.

Trăgând linie după aspecte – neaduse în discuţie de noua conducere, după învestire –, este, deci, de preferat o discontinuitate pe unele segmente de activitate ale CSM. Această dorinţă pare utopică, în contextul actual…

Articol publicat şi în Puterea a Cincea şi pe Contributors.