A devenit SRI necontrolabil?

Melania-CInceaUnu la zero – aşa s-ar putea spune că se poziţionează, de la începutul anului, SRI în “meciurile” cu CCR, cu CSM şi, implicit, cu Justiţia, la fel, în cel cu CSAT. De câteva luni, SRI a devenit o instituţie care nu numai că îşi exhibă excesul de putere în detrimentul alteia, dar nici nu este sancţionat pentru derapaje.

 

În ciuda acuzaţiilor de subminare a independenţei Justiţiei şi a încrederii cetăţenilor în actul de justiţie, aduse SRI de către magistraţi, CSM şi CSAT refuză să sancţioneze aceste derapaje. Una, mimând că nu vede unde e încălcarea independenţei Justiţiei de către SRI. Cealaltă, refuzând să ceară clarificarea şi remedierea unei situaţii grave, neconstituţionale, privind posibila prezenţă a unor ofiţeri acoperiţi din Justiţie.

Uniunea Naţională a Judecătorilor din România şi-a exprimat public, la jumătatea lunii mai, „profunda îngrijorare faţă de recentele declaraţii publice, potrivit cărora în rândul magistraţilor ar exista ofiţeri acoperiţi ai serviciilor secrete” – o declaraţie făcută, cu puţin timp înainte, de fostul preşedinte, Traian Băsescu, potrivit căruia, până în 2004, au existat magistraţi acoperiţi, ceea ce, fiind ilegal, i-a făcut şantajabili – şi faţă de faptul că „instanţele de judecată au devenit «câmp tactic» al serviciilor de informaţii” – ultima fiind o declaraţie a directorului Direcţiei Juridice a SRI, generalul Daniel Dumbravă.

Apreciind că aceste declaraţii „subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători”, UNJR a cerut CMS să solicite CSAT – deşi, ca şi garant constituţional al independenţei Justiţiei, CMS are nu doar dreptul, ci şi obligaţia să se autosesizeze, nu să se lase sesizat în probleme ce pot afecta independenţa sau imparţialitatea magistraţilor – să verifice situaţia tuturor magistraţilor, să înlăture din Justiţie ofiţerii acoperiţi, aşa cum cere legea, şi să clarifice modul în care operează SRI în invocatul „câmp tactic”. Şi tot UNJR a solicitat CSM să ceară SRI, “de urgenţă”, clarificări publice care să indice cadrul legal ce permite acestui serviciu să-şi menţină interesul faţă de un dosar, până la soluţionarea definitivă a fiecărei cauze, în ce constă acest interes, care sunt limitele acestuia, de ce garanţii este însoţit şi ce control se exercită asupra sa.

CSM a avut o primă reacţie şi a anunţat că a solicitat CSAT deconspirarea ofiţerilor acoperiţi din Justiţie şi că a sesizat Inspecţia Judiciară, pentru a face verificări în privinţa unei “posibile afectări a independenţei Justiţiei şi magistraţilor de către SRI”.

Câteva zile mai târziu, tot CSM declara că afirmaţiile generalului SRI Daniel Dumbravă nu au afectat independenţa Justiţiei şi a magistraţilor. O decizie care ridică mari semne de întrebare. În condiţiile în care magistraţii, atât judecători, cât şi procurori, susţin, prin vocea a trei organizaţii profesionale, că aceste declaraţii „subminează atât independenţa Justiţiei şi încrederea cetăţenilor în actul de justiţie, cât şi încrederea reciprocă între judecători”. În condiţiile în care o astfel de declaraţie duce spre ideea depăşirii prerogativelor unei instituţii a statului, spre ideea unei instituţii care îşi arogă puteri mai mari decât îi conferă legea – în desfăşurarea unui proces judiciar, SRI are, de jure, un rol limitat la sprijinul tehnic acordat în faza de urmărire penală, care se încheie în momentul sesizării instanţei de judecată  – şi spre ideea încălcării independenţei Justiţiei. Mai mult, CSM a refuzat cererea asociaţiilor de magistraţi de a le comunica datele transmise de SRI, la solicitarea Inspecţiei Judiciare, pe motiv că… ar conţine date confidenţiale.

CSAT, în schimb, nu a avut nicio reacţie. Nici măcar formală. În prima şedinţă care a succedat sesizarea din partea CSM, care a avut loc în 9 iunie, problema deconspirării ofiţerilor acoperiţi nici măcar nu a fost adusă în discuţie – rezultă din ordinea de zi, anunţată de Preşedinţia României. Asta, deşi, cu câteva zile înainte, şeful statului, Klaus Iohannis – care este preşedintele CSAT şi căruia legea îi conferă acces la orice tip de informaţie, din momentul validării mandatului prezidenţial – declara, public, că susţine demersul de deconspirare a ofiţerilor acoperiţi din Justiţie. De ce nu a pus dl Iohannis pe ordinea de zi a şedinţei CSAT această problemă? De ce, din calitatea de preşedinte al CSAT, nu a cerut SRI să rezolve problema, dacă informaţia e reală, sau să clarifice public situaţia ofiţerilor acoperiţi din Justiţie? Interes a dovedit că are. Să nu aibă suficientă autoritate în faţa vârfului acestui serviciu de informaţii a cărui activitate o coordonează, via CSAT, şi al cărui director l-a nominalizat?

 

Şi să ne amintim de încă un episod care duce spre ideea că SRI “conduce” meciul în faţa unei alte instituţii a statului. Curtea Constituţională, în speţă. În ianuarie, după ce CCR respinsese, pe motiv de neconstituţionalitate, controversatul pachet de “legi Big Brother”, susţinute de SRI – Legea retenţiei datelor, Legea cartelelor prepay şi Legea securităţii cibernetice –, oameni de la vârful acestei instituţii au încercat să pună presiune pe judecătorii constituţionali, acuzându-i public de crearea unui vid legislativ. Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, anunţa că unul dintre judecători chiar se plânsese Comisiei Europene, denunţând presiuni şi ameninţări. Câteva zile după aceea, directorul de atunci al SRI, George Maior, avertiza “foarte serios că există o răspundere şi morală undeva, în stat, în legătură cu securitatea naţională a cetăţenilor României – nu a statului, nu mai vorbesc de stat – şi că la momentul în care se va întâmpla o catastrofă, voi şti spre cine să arăt cu degetul”.

Declaraţii prin care SRI îşi depăşise cadrul legal. Dar care nu au generat luări oficiale de poziţie.

 

Ce demonstrează asta? Că există o stare de fapt îngrijorătoare.

Pe de o parte, este reconfirmată lipsa unui control civil real al SRI, prin intermediul Parlamentului. Un control care există doar de drept, nu şi de fapt. Nu am auzit vreun parlamentar din Comisia de Control să cheme conducerea SRI în Parlament pentru explicaţii nici în privinţa presiunilor puse pe judecătorii constituţionali, nici pentru clarificarea rolului pe care îl joacă în invocatul “câmp tactic”, nici a prezenţei ofiţerilor acoperiţi în Justiţie.

Pe de altă parte, observăm că, de câteva luni, de la finalul mandatului prezidenţial al lui Traian Băsescu, SRI pare să fi scăpat de sub control. Devenind o instituţie care nu numai că îşi exhibă, fără reţinere, excesul de putere în detrimentul alteia, dar nici nu este sancţionat pentru acest lucru.

Dl Iohannis, ca şef de stat într-un regim democratic, ca preşedinte al CSAT, care asigură coordonarea SRI, ar trebui să ţină cont de faptul că acest serviciu de informaţii, performant şi reformat cum a ajuns, este doar o instituţie-pilon în arhitectura de securitate a statului. Dar nu se poziţionează deasupra altor instituţii ale statului. Din aceeaşi calitate şi din aceeaşi perspectivă, dl Iohannis ar trebui să nu permită acestei structuri să-şi depăşească atribuţiile legale. Şi ar mai trebui să ţină cont de faptul că un serviciu de informaţii prea puternic devine periculos pentru democraţie. Şi, la scară mult mai mică, pentru el, ca preşedinte, pentru imaginea pe care o va lăsa posterităţii. Iar pentru asta, e suficient să privească în urmă, spre finalul anilor 90, când un preşedinte al ţării ieşea din scenă înfrânt de servicii. Creând o imagine dezolantă.

 

Articol publicat şi pe Contributors.ro.

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist TIMPOLIS