În premieră în România, “Dumnezeul Kurt”, în regia lui Alexander Hausvater, la Teatrul German de Stat Timișoara

Alexander Hausvater. Sursă foto: Teatrul Nottara

Teatrul German de Stat Timișoara anunță o nouă colaborare cu Alexander Hausvater, regizor premiat UNITER, care semnează montarea și dramaturgia piesei Dumnezeul Kurt, de Alberto Moravia.

 

Repetițiile, care au început în luna martie și apoi au fost întrerupte din cauza stării de urgență, s-au reluat și sunt în plină desfășurare, anunţă reprezentanţii Teatrului German de Stat Timișoara. Premiera spectacolului Dumnezeul Kurt va avea loc în 28 octombrie, începând de la ora 19.30

Alberto Moravia, pseudonimul lui Alberto Pincherle (1907-1990), jurnalist, romancier și eseist, cunoscut pentru portretele sale ficționale asupra alienării și sexualității lipsite de iubire, a fost o personalitate marcantă a literaturii italiene din secolul XX.  Tragedia Dumnezeul Kurt, compusă dintr-un prolog și două acte, a cărei desfășurare se petrece în Polonia anului 1944, într-un lagăr de concentrare nazist, a apărut în 1968 și a fost pusă în scenă un an mai târziu, în 1969, în regia lui Antonio Calenda.

Acțiunea se petrece cu câteva luni înaintea sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial într-un lagăr de concentrare german în Polonia ocupată. Comandantul lagărului vrea să exemplifice ideile sale legate de o societate fără concepte etice în care sentimentul vinovăției devine o piedică depășită de istorie și, drept urmare, inutil. În acest scop el se folosește de piesa Oedip rege, de Sofocle. Din ordinul lui, tragedia scrisă de autorul clasic nu va fi doar jucată ci chiar “trăită” de deținuții lagărului. Comandantul Kurt, reprezentant al unui regim criminal, inuman și cinic, preia rolul zeilor antici. Un deținut evreu, prietenul din tinerețe al comandantului, este condamnat să-și ucidă tatăl și s-o lase gravidă pe propria lui mamă.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii Franz Kattesch, Harald Weisz, Silvia Török, Rareș Hontzu, Ida Jarcsek-Gaza, Daniel Ghidel, Tatiana Sessler-Toami, Aljoscha Cobeț, Dana Borteanu, Isa Berger, Radu Brănici, Oana Vidoni, dar și  Sergiu Vernica și Jaqueline Kohl, studenți ai secției germane de actorie din cadrul Facultății de Teatru și Muzică.

În echipa de creație, regizorului Alexander Hausvater i se alătură Zsolt Fehervari, care realizează decorul, Ioana Smara Popescu (costumele), Dan Simion (muzice) și Sebastian Hamburger (video).

Alexander Hausvater s-a născut la Bucureşti, de unde a emigrat în 1959, împreună cu părinţii, în Israel. A studiat la Tel Aviv şi la Dublin şi a montat spectacole de mare succes pe numeroase scene din ţară şi din străinătate. O parte a vieţii şi-a petrecut-o în Canada, unde a înființat Montréal Theatre Lab, o companie de teatru experimental. La Teatrul German de Stat Timișoara se află la a patra montare după Regele Cymbelin (2004), Don Carlos (2011) și Judecata (2012).  În afara bogatei activităţi regizorale, Alexander Hausvater a predat la facultăţi de actorie din Montreal, Michigan, Tel Aviv, Moscova şi Ottawa.

Odată cu deschiderea sălii de spectacol, Teatrul German de Stat Timișoara îşi asigură publicul că a luat toate măsurile de siguranță impuse de reglementările în vigoare. Prin urmare, locurile în sală au fost repartizate astfel încât toți spectatorii să fie în deplină siguranță, iar la intrarea în teatru, dar și în sala de spectacol, au fost amplasate dozatoare și covorașe cu lichid dezinfectat. Accesul se va face în conformitate cu recomandările specialiștilor. Astfel, pentru ca reprezentațiile să se desfășoare potrivit normelor în vigoare, impuse de starea de alertă, spectatorii sunt rugaţi să poarte mască pe tot parcursul prezenței în teatru, dar și pe durata spectacolului. Masca trebuie să acopere în totalitate gura și nasul. De asemenea, potrivit indicațiilor specialiștilor, igienizarea mâinilor și folosirea covorașului cu dezinfectant este obligatorie. Este interzisă îndepărtarea măștii de pe nas sau gură în clădirea teatrului și în sala de spectacole.

 

Print Friendly, PDF & Email