Universitatea de Vest din Timișoara Future Summit Timișoara. Acest eveniment își propune să aducă împreună comunitatea locală: tineri lideri, aleși locali și funcționari publici, antreprenori, investitori și oameni de cultură, care să regândească viitorul orașului dintr-o perspectivă a sustenabilității și inovațiilor tehnologice.
Future Summit Timișoara va avea loc în 23 martie, în amfiteatrul A01 al Universităţii de Vest din Timișoara. În prima parte a zilei, de la ora 10, va fi o conferință pe teme de viitor și tehnologie. Înscrierea la eveniment se face la acest link, accesul fiind gratuit și deschis publicului.
În a doua parte a zilei, în cadrul evenimentului va avea loc un grup de lucru care va reuni 20 dintre stakeholderii importanți ai orașului într-o conversație closed-doors despre viitorul orașului. Accesul se face pe bază de invitație. Persoanele interesate pot solicita o invitație la adresa de mail roxana.chiritoiu@innovationsolutions.eu.
„În contextul implicării UVT în viața comunității locale, pentru o contribuție avansată pe care universitatea noastră și-a asumat-o în cadrul mecanismului trilateral de parteneriat creat între mediul economic, administrația locală și mediul universitar, suntem onorați să găzduim un eveniment aparte, Future Summit Timișoara 2023”, spune rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.
Evenimentul face parte din Future Summit 2023, cea mai mare conferință despre tendințe ale viitorului și despre sustenabilitate din România, care s-a impus din 2017 ca unul dintre principalele puncte de întâlnire pentru vizionarii și futuriștii din Europa Centrală și de Est. Future Summit a adus împreună peste 1500 de antreprenori, inovatori sociali și policy makers din mai mult de 50 de țări, în conversații privind viitorul, inovația și sustenabilitatea.
În 2023, la a opta lui ediție, Future Summit se extinde în opt orașe din țară și din afara ei, cu sesiuni în Timișoara, Brașov, Constanța, București, Iași, Atena, Sofia, și Belgrad. Evenimentul principal va avea loc în București, pe 18 mai. Evenimentul va aduce pe aceeași scenă speakeri internaționali, inventatori, inovatori sociali și experți în viitor, trenduri și sustenabilitate, cu discursuri pe teme precum Inteligența Artificială, Sustenabilitate și finanțe durabile, Automatizare și transformări 5G/6G, Inovație în domeniul sănătății, Climă și economie verde, Educație și competențe, Viitorul orașelor. Aproximativ 200 de participanți vor asista la această sesiune.
Future Summit este un proiect al Social Innovation Solutions, organizație care ajută indivizii și organizațiile să înțeleagă transformările viitorului și să dezvolte soluții sustenabile de tehnologie, politici publice și antreprenoriale. SIS organizează mai multe incubatoare și acceleratoare în România și Europa Centrală și de Est, lucrând cu peste 100 de start-ups în fiecare an. De asemenea, SIS dezvoltă mai multe platforme de conversații despre sustenabilitate, trenduri de viitor și economie circulară, ca Future Summit, Sustainable Futures sau Climate Change Summit și oferă consultanță și programe de executive education în foresight, inovație și sustenabilitate.
Ultimele comentarii