Festivalul Filmului Francez îşi celebrează cei 25 de ani printr-o ediţie aniversară

Festivalul Filmului Francez din România celebrează 25 de ani de existenţă printr-o ediţie aniversară, de vară, care va avea loc între 1 şi 11 iulie, în 12 oraşe din ţară, printre care şi Timişoara.

 

La Timișoara, publicul este invitat la filme franceze din 1 până în 4 iulie, atât în interior, în Aula Magna a Universității de Vest, în timpul zilei, cât și în aer liber, în grădina Institutului Francez, după lăsarea serii. Pentru prima dată în istoria festivalului, vor avea loc și proiecții online.

Festivalul Filmului Francez se desfăşoară concomitent în Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Arad, Brașov, Brăila, Constanța, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.

Ecuaţia care stă la baza selecţiei de filme a acestei ediții este 25 = 5 x 5. Este vorba despre 5 secţiuni cu câte 5 filme fiecare, pentru a marca 25 de ediţii ale celui mai longeviv festival din România dedicat unei cinematografii naţionale, organizat de Institutul Francez din România alături de partenerii săi, transmite organizatorul festivalului, Institutul Francez din România.

Secţiunea clasică Panorama filmelor anului, dedicată marilor succese recente ale cinematografiei franceze, recompensate în festivaluri sau plebiscitate de public, este plasată în acest an de sărbătoare sub semnul comediei. Cu un film de umor se va deschide pe 1 iulie festivalul atât la Timișoara, cât și în alte orașe din țară. Este vorba despre Adieu les cons/ Adio proștilor, de Albert Dupontel, marele câştigător la Premiile César ale industriei franceze de film în 2021, cu şapte trofee. Tot din Panorama filmelor anului face parte și Antoinette dans les Cévennes/ Antoinette, un iubi și un măgar, de Caroline Vignal, un alt film recompensat la Premiile César 2021 cu trofeul pentru pentru cea mai bună actriță într-un rol principal (Laure Calamy). Un triomphe/ Succes de public este o altă comedie de excepție pe care cinefilii timișoreni vor avea ocazia să o vadă. Filmul a fost desemnat „Comedia Anului” la European Film Awards 2020. Pentru că numărul şi calitatea marilor producţii franceze din ultimul an sunt remarcabile, făcând misiunea selecţionerilor una dificilă, comediilor din cadrul acestei secţiuni li se adăugă și o dramă, semnată de celebrul François Ozon, Eté 85/ Vara lui 85.

Festivalul Filmului Francez şi-a propus, încă de la primele ediţii, să pună în lumină vocile noi ale cinematografiei franceze. Competiţia Tinerilor Talente – Lungmetraj conţine cinci titluri de debut care s-au impus în circuitul festivalier internaţional al ultimului an şi care vor concura pentru Premiul Publicului. Spectatorii vor putea vota după vizionarea din cinematografe, dar şi online, filmele din competiţie putând fi accesate din toată ţara pe platforma Eventbook între 5 şi 9 iulie.

Carte Blanche pentru cinci cineaşti români este una dintre secțiunile inedite ale acestei ediții aniversare. Pentru a celebra legăturile profunde care unesc cinematografia franceză de cea română, Adina Pintilie, Radu Jude, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu şi Cristi Puiu propun şi introduc în faţa publicului câte un film francez care i-a impresionat sau i-a inspirat în mod deosebit. Din această selecție, organizatorii propun publicului din Timișoara pelicula Holy Motors, a lui Leos Carax, alegerea regizoarei Adina Pintilie.

Cu a cincea şi ultima secțiune, retrospectiva online Le Meilleur du Festival du film français, Festivalul își onorează lunga istorie şi propune spectatorilor să (re)vadă cinci filme din ediţiile sale anterioare, care au marcat debutul unor regizoare şi regizori ce s-au impus între timp ca nume inconturnabile: Rebecca Zlotowsky cu Grand Central, Agnès Jaoui cu Le Goût des autres, Céline Sciamma cu Naissance des pieuvres…  Aceste filme au fost disponibile online începând cu 30 aprilie şi vizibile de pe întreg teritoriul României pe platforma Elvire Chez Vous, timp de 24 de ore fiecare.

Ultimul aperitiv înainte de începutul marelui bufet cu filme franceze din cadrul Festivalului este pe 25 iunie de la ora 18, Les Deux Amis, de Louis Garrel, anunţă organizatorii.

Rezervările se pot face pe site-ul Institutului Francez. Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română. Proiecţiile cu prezență fizică se vor desfășura cu respectarea normelor sanitare care să garanteze siguranţa spectatorilor. Accesul va fi gratuit, numai pe bază de înscriere prealabilă. Formularele de înscriere vor fi disponibile în curând pe site-ul Institutului Francez.

Print Friendly, PDF & Email