„Europa”, pe scena Teatrului German din Timişoara

Un nou spectacol, semnat de regizorul timişorean Alexandru Mihăescu, Europa, după un text de David Greig, este în pregătire la Teatrul German de Stat din Timişoara. Premiera va avea loc în 14 aprilie.

 

Acțiunea spectacolului Europa se petrece într-o gară situată într-un oraș de graniță a Europei de est. Un tren plin cu pasageri oprește în stație. Printre ei se află și Morocco, un afacerist corupt care transportă clandestin votcă și doi refugiați. Fiica șefului de gară este fascinată de libertatea refugiaților și năzuiește să exploreze lumea la fel ca cei doi. Prin rotunjirea unei povești de dragoste, textul dramatic se construiește pe tragedia pierderii și a dorințelor neîmplinite, dar și pe devoalarea miturilor și a stereotipurilor care însoțesc imaginea refugiatului.

David Greig tratează tema complexă a granițelor fluide și a identităților schimbătoare, conferindu-i o calitate dramatică deosebit de convingătoare, folosindu-se de simbolul puternic al stației goale și a trenului care trece în viteză. Europa înfățișează oameni în mișcare, fizic și emoțional, unii dintre ei dureros ancorați de certitudinea trecutului, alții străduindu-se cu noi destinații și experiențe.

Din distribuție fac parte Franz Kttesch, Ioana Iacob, Silvia Török, Rareș Hontzu, Harald Weisz, Daniela Török, Radu Brănici şi Richard Hladik.

Alexandru Mihăescu (foto) s-a născut în 1980, la Timişoara. După susţinerea bacalaureatului la Liceul „Nikolaus Lenau”, a studiat Arta Actorului mai întâi la Secţia germană de Actorie din cadrul Facultăţii de Muzică din Timişoara, şi apoi la Facultatea de Muzică şi Teatru din Rostock, Germania, pe care a absolvit-o în 2003. Din 2004 este actor şi regizor, colaborator permanent al Teatrului German din Timişoara. În anul 2006 a absolvit un masterat de regie de teatru în cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale”, din Bucureşti, clasa prof. Visarion Alexa. Din 2006 până în 2007 s-a aflat ca manager cultural în Germania, cu o bursă a fundaţiei Robert Bosch. În 2007 a fost curator şi organizator al festivalului Tr@nsfusion, Kampnagel Hamburg. A regizat și a jucat în numeroase spectacole și filme, atât în România, cât și în Germania.

David Greig s-a născut în 1969, la Edinburgh, dar a crescut în Nigeria. A absolvit Literatura engleză și Dramaturgie la Universitatea din Bristol. După încheierea studiilor, în 1990, alături de Graham Eatough și Nick Powell, a înființat compania de teatru Suspect Culture, pentru care a scris numeroase piese de teatru. O parte din ele – Stalinland, Europe, The Architect, Outlying Islands etc. au fost jucate pe marile scene din Anglia, sau au fost transformate în filme. Teatrul German a mai montat o piesă de a sa, tot în regia lui Alex Mihăescu, Ultimul mesaj al cosmonautului către femeia pe care a iubit-o odată în fosta Uniune Sovietică.

Print Friendly, PDF & Email