“În umbra uitării”, un spectacol autobiografic, pe scena Teatrului German din Timişoara

Teatrul German de Stat Timişoara prezintă, la începutul lunii mai, o nouă producție. Spectacolul “În umbra uitării”. O piesă autobiografică, prin care regizoarea îţi propune să împărtășească lumii experienţa unei vieţi trăite alături de un om afectat de Alzheimer.

 

Spectacolul În umbra uitării redă viaţa cotidiană a unei famillii din zilele noastre. Fiica, plecată la studii în străinătate, îşi vizitează părinţii, în vacanţă. Ca de obicei, petrece mai mult timp cu mama, tatăl fiind deseori plecat în interes de serviciu. Ceea ce la început pare să fie o vacanţă relaxantă se transformă într-o stare de angoasă pentru întreaga familie, atunci când află că mama suferă de Alzheimer.

Piesa, scrisă şi regizată de Simona Vintilă, va avea premiera vineri, 11 mai, de la ora 19.30, următoarea reprezentaţie fiind programată sâmbătă, 12 mai, de la ora 19.30. Spectacolele au loc în sala Teatrului German și beneficiază de traducere în limba română.

Mă bucur să văd această piesă, autobiografică în mare parte, transpusă scenic… Nu numai pentru că experimentez de 12 ani etapele acestei grave afecțiuni alături de mama mea, ci și pentru că doresc să împărtășesc lumii o parte din ravagiile pe care boala Alzheimer le provoacă atât în rândul suferinzilor de această afecțiune, cât și în rândul aparținătorilor acestora”, spune Simona Vintilă.

Interpretează actorii Simona Vintilă, Franz Kattesch, Isa Berger, Rareş Hontzu, Radu Brănici, Dana Borteanu şi pianistul Aurel Dragalina. Regiei semnate de Simona Vintilă i se alătură scenografia şi costumele realizate de Ioana Popescu. Muzica originală îi aparţine lui Ilie Stepan, iar design-ul video este semnat de Cristian Ienciu.

Simona Vintilă a absolvit în 2010 studiile de master în regie la Universitatea de Artă Teatrală din Târgu Mureş. A debutat pe scena TGST ca actriță în 1999, unde a semnat şi regia basmelor muzicale Frumoasa şi Bestia, Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici şi Hänsel şi Gretel, a musicalului Sunetul muzicii şi a spectacolelor Grăsani în fustă şi Mai uşor cu bunicuţa. De asemenea, a montat şi spectacole la Teatrul Clasic “Ioan Slavici”, din Arad (Blessed şi Alice în Ţara Minunilor) şi la Teatrul Gong, din Sibiu (Vrăjitorul din Oz).

Print Friendly, PDF & Email