Editura Humanitas, preferata publicului, la Târgul de Carte Gaudeamus Timişoara

Târgul Gaudeamus Timișoara, ajuns la a zecea ediţie, a înregistrat peste 10.000 de vizitatori, spun organizatorii.

 

Trofeele Gaudeamus, acordate expozanţilor prin votul publicului, au mers spre Editura Humanitas – locul I, Grupul Editorial Art – locul II şi Editura Rao – locul III.

Cele mai râvnite cărți ale ediţiei au fost desemnate volumele Istoria Transilvaniei, de Ioan Aurel Pop și Ioan Bolovan, publicat de Editura Şcoala Ardeleană, și Femei care aleargă cu lupii, de Clarissa Pinkola Estés, volum publicat de Editura Niculescu, susţin organizatorii-

Premiul Miss Lectura a fost câştigat de Carina Sandu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga”, din Timișoara.

Pe parcursul celor cinci zile ale evenimentului, vizitatorii au avut ocazia să participe la Tombola Gaudeamus, organizată pe baza buletinelor pentru votul publicului. Cele trei premii puse în joc au fost câștigate de Flavia Tabita Todea și Bianca Medeea Dănilă, câte o tabletă, și Andreea Pârvuț, un laptop Lenovo, Marele Premiu al Tombolei.

Preşedintele de onoare al Târgului Gaudeamus Timișoara 2018 a fost prof. univ. dr. Ioan Hațegan.

Gaudeamus Timișoara a găzduit etapa zonală a Concursului Naţional de Lectură „Mircea Nedelciu”, proiect iniţiat de Radio România cu scopul declarat de a promova lectura în rândul elevilor și derulat la Timişoara sub numele Lectura la doi pași. Câştigătoarele concursului, desemnate de un juriu format din profesori de limba română, au fost Iulia Sucutărdean, de la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” – locul 1, Theodora Posta, de la Colegiul Național „Constantin Diaconovici Loga” – locul 2 şi Anisia Mateia, de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” – locul 3. Ocupanta locului 1 va participa la finala naţională a concursului, care va avea loc la Târgul Internaţional Gaudeamus Bucureşti, din 14-18 noiembrie.

Invitatul de nota 10 al Târgului Gaudeamus Timișoara a fost Sergiu Ionuț Novac, elev la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”, din Lugoj. proiectul Invitaţi de nota 10: Olimpicii României, derulat în toate oraşele care găzduiesc Programul Lectura – Gaudeamus, recompensează şi promovează performerii din învăţământul românesc, la diferite discipline.

În cadrul campaniei de donaţii Cărţile se întorc acasă, iniţiată şi derulată de Radio România, prin care vizitatorii sunt încurajaţi să ofere volumele care le prisosesc celor care au din ce în ce mai greu acces la ele, au fost donat apropae 1000 de volume. Acestea vor ajunge, prin intermediul Radio România Timișoara, în localitatea Petriș, din județul Arad.

Târgul Gaudeamus Timișoara a fost organizat de Radio România, prin Echipa Gaudeamus și Radio Timișoara, cu sprijinul Primăriei Timișoara, și a avut loc în perioada 13 – 17 iunie, în Piața Libertății.

Print Friendly, PDF & Email