Două spectacole pe scena Naţionalului timişorean, de Ziua Mondială a Teatrului

Teatrul Național din Timișoara se alătură astăzi teatrelor din toată lumea, oferind publicului, cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului, două dintre cele mai îndrăgite spectacole ale sale.

 

Primul spectacol jucat azi pe scena Naţionalului timişirean, în cinstea Zilei Mondiale a Teatrului, este Frați, de Dave Williams, în regia lui Florin Piersic jr., programat de la ora 19, la Sala 2. Celălalt este Proștii sub clar de lună, de Teodor Mazilu, regia Ion-Ardeal Ieremia, care va începe la aceeași oră, la Sala Mare.

Încă din 1961, teatre, instituții teatrale, facultăți de teatru, pe scurt, toate organizațiile dedicate artei dramatice sărbătoresc în 27 martie Ziua Mondială a Teatrului, transmit reprezentanţii Teatrului Naţiona din Timişoara.

Spectacolele jucate astăzi în toată lumea sunt precedate de mesajul internațional pe care, la invitația Institului Internaţional de Teatru, o figură marcantă a teatrului universal îl adresează artiştilor scenei de pe toate continentele. Anul acesta, mesajul internațional pentru Europa este transmis de Simon McBurney, actor britanic, scriitor, regizor și co-fondator al companiei Theâtre de Complicité: „Teatrul nu va dispărea. Pentru că teatrul e un loc – sunt tentat să spun refugiu – unde oamenii se adună şi formează instantaneu comunităţi. Aşa cum am făcut dintotdeauna. Toate teatrele sunt de mărimea primelor comunităţi umane – de la 50 la 14.000 de suflete. De la o caravană nomadă la o treime din Atena antică”.

Teatrul Național din Timişoara anunţă că plasează cele două spectacole oferite astăzi sub egida campaniei Artiștii pentru artiști, o campanie națională organizată de UNITER împreună teatrele din România, care susține solidaritatea între artiști.

Print Friendly, PDF & Email