Două premiere, în deschiderea stagiunii 2022- 2023 a Naționalului timișorean

Stagiunea 2022- 2023 are o semnificație importantă atât pentru Teatrul Național, cât și pentru publicul său, fiind construită în jurul temelor și principiilor care fundamentează conceptul Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023, anunță reprezentanții Naționalului timișorean.

 

Stagiunea 2022 – 2023 a Naționalului timișorean debutează cu repetiții pentru un nou spectacol. Celebrându-l pe atât de contemporanul Molière la 400 de ani de la nașterea sa, Teatrul Național repetă pentru spectacolul de teatru-dans Școala femeilor versus Școala bărbaților, un spectacol marca Gigi Căciuleanu. Premiera spectacolului este programată vineri, 30 septembrie, de la ora 19.

Prin viziunea creatoare a acestui artist, una dintre cele mai importante personalități ale artelor interpretative din România și din lume, Teatrul Național din Timișoara insistă să pună încă o dată în discuție statutul și rolul femeii într-o societate care încearcă – uneori mai ferm, alteori mai timid, uneori concret, alteori pur declarativ – să transcendă mentalitatea patriarhală, precum și înțelegerea diferențelor dintre egalitate și echitate. Marele coregraf Gigi Căciuleanu „traduce” în cheia sa inconfundabilă vocea unică a marelui dramaturg francez, cu imaginația sa ludică și profundă care transformă cuvântul în mișcare și mișcarea în semn.

Distribuția spectacolului reunește atât actorii consacrați ai Teatrului Național, actori pe care publicul îi cunoaște, îi iubește și îi urmărește în toate spectacolele în care joacă – Alina Ilea, Flavia Giurgiu, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Mirela Puia, Iuliana Crăescu sau Alina Spiridon, cât și actori din tânăra și foarte tânăra generație, tineri actori premiați fie la Gala HOP, fie la Gala UNITER – este vorba despre Andrei Chifu, Raul Lăzărescu , Oana Antonovici și Marin Lupanciuc –, dar și Andrei Zgăbaia și Darius Zet, precum și proaspătul absolvent de master al Facultății de Muzică și Teatru Alexandru Romescu și studentul masterand al aceleiași facultăți, Bogdan Blystiar, tineri actori care au astfel șansa de a se dezvolta sub îndrumarea scenică a unui profesionist de talia mondială a lui Gigi Căciuleanu.  Echipa de creație este completată de bine-cunoscuta scenografă Corina Grămoșteanu și de compozitorul și muzicianul multipremiat Paul Ilea.

Stagiunea se deschide joi, 8 septembrie, la ora 19, la Sala 2 TNTm, cu cea mai recentă premieră a sa, un spectacol incitant, de atitudine, redând textului lui Shakespare dimensiunea critică și comentariul răsturnat privind imaginea femeii ca marfă, ascunse în spatele termenului „comedie” cu care această piesă a fost etichetată de-a lungul timpului: Îmblânzirea scorpiei, scenariu de Radu Iacoban, după W. Shakespesare. O a doua reprezentație este programată vineri, 9 septembrie.

Cele două spectacole care definesc profilul acestui început de stagiune, deși radical diferite din punct de vedere stilistic, construiesc un arc tematic peste timp și, totodată, pun în valoare Sala 2 TNTm ca  spațiu emblematic pentru Timișoara și pentru teatrul românesc și, deopotrivă, ca spațiu de cercetare a celor mai imaginative formule de expresie artistică și de impact cultural, civic și social, transmit reprezentanții Naționalului timișorean.

În contextul Anului Caragiale, spectacolul O scrisoare pierdută, în regia Adei Lupu Hausvater, va fi prezentat pe scena Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Chișinău, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești.

Biletele pentru spectacolele Teatrului Național din Timișoara sunt puse în vânzare la Agenția de pe str. Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11-19, sau on-line, pe www.tntimisoara.com.

Print Friendly, PDF & Email