Juriul de nominalizări pentru Premiile UNITER a făcut azi publică lista de nominalizări. Marin Lupanciuc, actor la Teatrul Național din Timișoara, a fost nominalizat la Premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol principal pentru personajul său din spectacolul Exod, de Marius Ivaškevičius, în regia lui Oskaras Koršunovas. Spectacolul este nominalizat şi pentru muzica originală a trupei The Bandits.
Cunoscutul regizor lituanian Oskaras Koršunovas i-a încredințat foarte tânărului actor al Teatrului Național din Timișoara, Marin Lupanciuc, rolul Ben Ivănescu, un rol complex, solicitant și, totodată, captivant.
„Asumându-și riscurile unui rol dificil, care presupune exersarea unei game foarte largi de aptitudini, precum și o rezistență fizică și psihologică deosebită, Marin Lupanciuc a răspuns provocării lansate de regizorul Oskaras Koršunovas, creând un personaj de o admirabilă profunzime și vivacitate, care acoperă o mare parte din gama emoțiilor omenești”, spun reprezentanţii Teatrului Naţional din Timişoara.
Marin Lupanciuc s-a format pe scena Teatrului Național din Timișoara încă din perioada facultății, odată cu spectacolul Pisica verde, preluat în repertoriul activ (2019). Reperat și pregătit de membri ai echipei Naționalului implicați în activitatea didactică a Facultății de Muzică și Teatru în jurul vârstei de 20 de ani, Marin Lupanciuc a fost cooptat în numeroase distribuții – Sunt o babă comunistă (2019), Boala familiei M (2020), Rinocerii (2020), Zorba Grecul (2021), Don Juan (2021), O noapte furtunoasă. Un exerciţiu (2021), Vocile oraşului – Central Park (2021), Copiii nopţii (2022), Anna Karenina (2022), Îmblânzirea scorpiei (2022), Școala femeilor versus şcoala bărbaţilor (2022), Săptămâna luminată (2023) și, desigur, Exod (2023). Investiția în excelență a Teatrului Național a susținut în permanență indiscutabila calitate profesională a lui Marin Lupanciuc, puterea sa de muncă impresionantă, dăruirea și onestitatea deschizându-i tânărului de numai 26 de ani drumul înspre acest moment excepțional în cariera oricărui actor.
O a doua nominalizare UNITER care se îndreaptă către Teatrul Național este acordată trupei The Bandits, pentru muzica originală din același spectacol, Exod. În prima lor colaborare cu Naționalul timișorean, membrii trupei – Răzvan Munteanu, el însuși absolvent al secției de Arta actorului a Facultății de Muzică și Teatru, Aranyi Tibor, Sorin Stroie, Francis Mozes și Alexandru Munteanu – au compus coloana sonoră a spectacolului în mod organic, inspirați de situațiile scenice, însoțind actorii în poveștile pe care le spun și, de asemenea, au creat o serie de aranjamente muzicale originale pentru piese celebre care au devenit personaje în spectacol și pe care le-au interpretat live.
„Cele două onorante nominalizări vin să confirme justețea principiilor și a direcțiilor artistice și etice pe care Teatrul Național din Timișoara le urmărește în toate inițiativele sale. Aceste recunoașteri publice relevante atestă, fără doar și poate, faptul că Teatrul Național din Timișoara continuă să creeze formule inovatoare astfel încât să rămână și să se dezvolte ca un spațiu deschis creativității și să ofere publicului propriul spațiu de evoluție. Teatrul Național este mândru și alături de actorul Marin Lupanciuc și de trupa The Bandits și îi susține pentru câștigarea Premiilor UNITER”, mai spun reprezentanţii Naţionalului timişorean.
Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru Alina Epîngeac, Cristina Rusiecki și Octavian Szalad. Spectacolele care au intrat în atenţia juriului sunt cele care au avut premiera în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023.
Ediția a 32-a a Galei Premiilor UNITER va avea loc luni, 27 mai, în Sala „Ion Caramitru” a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.
Ultimele comentarii