Deputat PNL Marilen Pirtea: „Legitimitatea Bacalaureatului este în pericol”

Rezultatele de la contestații pun sub semnul întrebării procedura de evaluare a lucrărilor, iar legitimitatea Bacalaureatului poate avea de suferit de pe urma erorilor în aplicarea baremelor de corectare, avertizează deputatul liberal Marilen Pirtea.

 

Avalanșa de note modificate în urma contestațiilor arată importanța parcurgerii de către profesori a unor cursuri specifice, pentru a dobândi competențe în asemenea evaluări, declară Marilen Pirtea, deputat PNL de Timiş şi coordonatorul Comisiei de Educație a PNL.

Acesta da că exemplu județul Timiș unde, din 1.350 de contestații depuse de elevi la rezultatele examenului de Bacalaureat, 1024 au fost îndreptățite. Iar 23 de note au fost mărite cu mai mult de două puncte. “Consider că se impune o revizuire a modului în care se realizează baremele de corectare, dar și a preciziei cu care sunt acestea aplicate. Avem, totuși, 1.024 de situații în care elevii au fost nedreptățiți”, afirmă Marilen Pirtea.

Acesta mai spune că nu doar în Timiș se înregistrează o astfel de situație şi dă ca exemplu Constanța, unde au fost depuse 2031 de contestații, dintre care 1.362 au fost admise, sau Doljul, unde au fost depuse 1.983 de contestații, 1.359 fiind admise.

Marilen Pirtea susţine că, la nivelul întregii țări, au fost contestate mai mult de 10% din notele acordate, fiind înregistrate 44.401 de contestații şi afirmă că este nevoie de o analiză profundă a cauzelor, în caz contrar, legitimitatea examenului va avea de suferit.

Deputatul liberal atrage atenţia că importantă este și asigurarea de către Guvern a plății corecte a profesorilor, pentru motivarea lor în procesul evaluării. “Din cauza plății necorespunzătoare, la corectarea lucrărilor sunt aduse cadre didactice din tot județul respectiv, indiferent dacă au experiență sau nu în evaluări de un asemenea nivel”, acuză Marilen Pirtea.

În ceea ce privește rezultatele slabe la Bacalaureat, deputatul PNL spune că o problemă majoră o reprezintă admiterea la liceu: „În contextul actual, în multe cazuri, alegerea liceului este dependentă de proximitatea față de domiciliul elevului, chiar dacă specializările nu sunt cele indicate pentru capacitățile elevilor. Spre exemplu, la un liceu în care se găsesc doar două specializări, matematică-informatică și filologie, elevul este pus în situația să studieze matematica M1. Există potențialul pericol ca elevi cu rezultate extrem de coborâte în gimnaziu să urmeze apoi specializări vizibil inadecvate în raport cu competențele lor, din cauza absenței alternativelor de înscriere mai apropiate de înclinațiile dovedite în gimnaziu. Sunt licee unde, din toamnă, vor studia mate-info elevi cu nota de 1,90 obținută la proba de matematică de la Evaluarea Națională. În acest context, nu trebuie să ne mire că asemenea elevi nu vor face altceva decât să îngroașe rândurile nepromovaților de la Bacalaureat”.

Marilen Pirtea mai spune că avalanșa de contestații și numărul foarte mare de note modificate în urma acestora demonstrează necesitatea ca profesorii care participă la evaluare să facă un curs de certificare a competențelor de evaluatori naționali, cursuri ce pot fi întreprinse de către departamentele pentru pregătirea personalului didactic din universitățile publice. „Astfel, se poate garanta o conduită ireproșabilă și nepărtinitoare față de toți elevii participanți la examinare”, concluzionează Marilen Pirtea.

Print Friendly, PDF & Email