Dacian Cioloş, la Timişoara: “Statul nu funcţionează la potenţialul maxim, Parlamentul e rău intenţionat şi preşedintele României nu are soluţii”

Liderul PLUS, Dacian Cioloş, a declarat duminică, în timpul unui miting al Alianţei 2020 USR-PLUS la Timişoara, că statul român nu funcţionează la potenţialul său maxim, Parlamentul este rău intenţionat şi preşedintele României nu are soluţii, ceea ce “foloseşte electoral ambelor părţi”, potrivit Agerpres.

 

Un Parlament rău intenţionat şi un preşedinte fără soluţii pun statul într-un echilibru precar, care foloseşte electoral ambelor părţi. Din ecuaţie lipsesc cetăţenii şi interesul social. Vom face o reformă constituţională profundă care pleacă de la aceste realităţi şi care să aibă în vedere şi interesul social. Avem o Curte Constituţională politizată în care o bună parte din societate şi-a pierdut încrederea. Dragnea şi-a pus săptămâna aceasta oameni şi la Curtea Constituţională. Curtea Constituţională trebuie depolitizată. Trebuie să le luăm demnitarilor scutul imunităţii de după care îşi bat joc de justiţie (…), să dăm posibilitatea confiscării averilor nejustificate”, a afirmat Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Acesta consideră că viitoarea Constituţie a României trebuie să precizeze mai clar responsabilitatea guvernării, preşedintele şi Guvernul trebuind să lucreze împreună, dar pentru aceasta preşedintele ţării trebuie să îşi asume decizii.

Dacă nominalizezi în fruntea Guvernului chiar toate marionetele unuia ca Dragnea, tu, ca preşedinte, trebuie să-ţi asumi responsabilitatea pentru nominalizare. Vom crea şi mecanismele necesare dizolvării Parlamentului, atunci când e cazul. Crede Parlamentul la un moment dat că preşedintele a greşit şi trebuie suspendat, bine, dar dacă vor pierde referendumul aceşti oameni din Parlament care au (cerut – n.r.) suspendarea preşedintelui trebuie să respecte voinţa poporului şi să plece ei acasă. Trăim într-un sistem în care nu poţi declanşa alegeri anticipate. Vom schimba şi aceste prevederi”, a adăugat Dacian Cioloş.

Copreşedintele Alianţei 2020 a reamintit faptul că se împlinesc 30 de ani de la Revoluţia anticomunistă, urmată, în martie 1990, de Proclamaţia de la Timişoara, al cărei Punct 8, dacă era adoptat, ar fi fost echivalentul de astăzi al sloganului “fără penali în funcţii publice”. Un moment care să răspundă acelor idealuri ar putea fi alegerile europarlamentare din 26 mai şi referendumul pentru apărarea Justiţiei, la care românii sunt îndemnaţi să răspundă “da”.

Dacian Cioloş a mai punctat faptul că ceea ce s-a întâmplat recent la mitingul PSD de la Iaşi a arătat mii de oameni umiliţi de actuala Putere, ţinuţi captivi în sărăcie şi dezinformare, care nu trebuie marginalizaţi, ci de care Alianţa trebuie să se apropie şi să-i accepte. “O Românie ruptă în două de politicieni iresponsabili. Noi trebuie să reparăm aceste punţi rupte. Trebuie să înţelegem că acei oameni păcăliţi de PSD sunt fraţii noştri. Sunt români ca şi noi. Pe ei trebuie să îi aducem înapoi în mijlocul nostru şi să îi respectăm, pentru că sunt ai noştri. Nu vreau să accentuăm ruptura dintre noi. Vreau o Românie pentru toţi românii. Să nu va fie teamă! Ei ştiu ce li se întâmplă, dar nu văd şi nu pot să iasă din capcana PSD. Noi trebuie să îi aducem înapoi. Nu îi mai huiduiţi. E timpul să îi îmbrăţişăm şi să îi smulgem din capcana PSD.”

Candidatul Alianţei 2020 USR-PLUS la europarlamentare a mai arătat că tot de punţi demne de secolul XXI este nevoie şi în relaţia cu minorităţile din România, în special cu cea maghiară, care a ajuns captivă unui sistem politic asemănător cu cel al PSD: “E timpul să rupem lanţuri artificiale şi să mergem împreună pe un drum drept, onest. Să depăşim orice temeri şi neîncredere care ne despart. Vă asigur că nu avem de ce să ne fie teamă unii de alţii.”

Preşedintele USR, Dan Barna, a subliniat în intervenţia sa că timpul nu mai poate fi dat înapoi pentru a funcţionaliza Punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara. “Dar ceea ce putem noi astăzi este să ne asigurăm că generaţiilor viitoare nu le va mai fi furat viitorul”, a menţionat el.

Ne-am săturat de minciună, de incompetenţă, de promisiuni care nu se mai întâmplă niciodată. De fiecare dată, înainte de alegeri, ne-au promis şi PSD şi celelalte partide istorice autostrăzi, dar nici astăzi nu avem o autostradă care să lege Timişoara de Bucureşti sau o autostradă care să lege provinciile istorice ale României. Ne-au promis spitale şi ce au făcut? Absolut nimic. Astăzi spitalele sunt le fel de murdare şi medicamentele la fel de scumpe. Ne-au promis şcoli mai bune pentru copii şi ce au făcut? Nimic. Şi astăzi copiii noştri pleacă din ţară pentru o şcoală mai bună sau un salariu mai bun. (…). Dar ce au făcut în schimb pe 10 august? Ne-au gazat, au dat în Parlament Coduri ale penalilor şi au scos prin ordonanţă infractorii din închisori”, a mai afirmat copreşedintele Alianţei 2020 Dan Barna.

Alianţa 2020 USR-PLUS a organizat duminică, 12 mai, mitingul electoral de la Timişoara la care au fost prezenţi preşedinţii celor două partide, Dan Barna şi Dacian Cioloş, alături de candidaţii la alegerile europarlamentare.

Print Friendly, PDF & Email