Dacian Cioloş, la Timişoara: „Nu am discutat despre candidatura la Preşedinţie”

Fostul premier Dacian Cioloş, preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, a declarat, la Timişoara, că în cadrul formaţiunii pe care o reprezintă nu s-a luat în discuţie problema candidaturii pentru Preşedinţia României, dar că speră să nu se ajungă la viitoarele alegeri cu actuala majoritate parlamentară sau cu prezentul Guvern, potrivit Agerpres.

 

Nu am discutat lucrurile acestea (candidatura pentru Cotroceni – n.r.) în partid, nu am decis nicio candidatură, atâta timp cât nu am lansat programul politic şi nu am finalizat structurarea partidului, nu am discutat despre strategia de candidaturi. Când vom lua decizia, vom anunţa”, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută azi, la Timişoara, Dacian Cioloş, citat de Agerpres.

Fostul premier şi-a exprimat speranţa că viitoarele alegeri nu vor fi viciate, întrucât pentru alegerile din anul 2016 Guvernul său a pus la punct şi au fost folosite instrumente care „ar trebui să elimine multe din riscurile de a vicia alegerile, instrumente care să asigure transparenţa procesului şi care să evite votul multiplu”.

Dintre acestea, au fost menţionate utilizarea tabletelor dotate cu cameră video şi care permit înregistrarea în timp real al fiecărui votant, eliminându-se votul multiplu, dar şi tabletele cu camere de luat vederi care urmăresc procesul de numărare a voturilor, după închiderea secţiilor de votare.

„Eu sper să nu ajungem la alegeri cu actuala majoritate parlamentară sau cu actualul Guvern. (…) Eu cred şi sper să existe o majoritate de oameni politici în parlament care să conştientizeze faptul că aşa cum se derulează lucrurile în momentul de faţă, ne duce în prăpastie. Nu vorbesc doar de legile justiţiei, doar de incompetenţa oamenilor care sunt acolo, ci mă gândesc şi la situaţia economică pe care o avem”, a completat Dacian Cioloş.

Acesta mai spune că e esenţial ca „ceea ce a început deja, cu discuţiile privind această moţiune de cenzură, să continue în toamnă şi să găsim o soluţie prin care să avem un guvern care nu doar să asigure în condiţii bune responsabilitatea României în calitate de preşedinte în exerciţiu al Consiliului Uniunii Europene, în primul semestru de anul viitor, dar şi care să fie în măsură să ia nişte decizii prin care să oprească degringolada din domeniul economic.”

Fostul premier atrage atenţia că se vorbeşte foarte puţin despre economie, în timp ce inflaţia continuă să crească, puterea de cumpărare a românilor scade, iar datoria publica creşte şi investiţiile private sunt din ce în ce mai reduse.

Dacian Cioloş a fost prezent la Timişoara, unde Platforma România 100 împreună cu comunităţile locale RO100 Timişoara au organizat o dezbatere despre viitorul Banatului, priorităţile reale ale cetăţenilor şi despre cum pot influenţa agricultura, mediu, turismul şi educaţia dezvoltarea regiunii în următorii ani. Dezbaterea face parte dintr-un proiect amplu de consultare naţională pentru viitorul ţării, numit „Întrebăm România Împreună”.

Dacian Cioloş a declarat că a lansat acest ciclu de dezbateri cu rol consultativ, în cadrul cărora să afle opiniile cât mai multor cetăţeni, care sunt priorităţile şi modalităţile de a schimba lucrurile în România: „Pregătim, dincolo de acţiunile civice, şi un program politic pentru un viitor partid politic. Ne interesează ca din dezbaterile acestea civice să extragem anumite idei pe care să le folosim în programul politic pe care o să-l lansăm la toamnă.”

Print Friendly, PDF & Email

Articol scris de

jurnalist Timpolis, mircea.pavelescu@timpolis.ro