Curtea de Apel Timişoara îşi întrerupe total activitatea

Curtea de Apel Timişoara le cere justiţiabililor, avocaţilor, consilierii juridic să transmită documentele doar prin poştă, poştă electronică sau fax, întrucât Curtea de Apel Timişoara îşi întrerupe total activitatea, în semn de protest faţă de proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor.

 

Potrivit unei informări primite de la reprezentaţii grefierilor din Palatul Dicasterial din Timişoara, de astăzi, 30 ianuarie, grefierii şi întreg personalul auxiliar din cadrul instanţelor de judecata din Timişoara (Judecătorie, Tribunal şi Curtea de Apel) au decis să întrerupă total activitatea la serviciile de grefă, arhivă, registratură, între orele 10-12,30, transmite Biroul de presă al Curţii de Apel Timişoara. Prin urmare, cetăţenii / justiţiabilii, avocaţii, consilierii juridici sunt rugaţi să transmită documentele doar prin poştă, poştă electronică sau fax.

Adunarea Generală a Curţii de Apel Timişoara a anunţat în 21 ianuarie că protestează faţă de Proiectul legislativ de abrogare a pensiilor de serviciu cuvenite magistraţilor despre care susţine că încalcă grav independenţa judecătorilor şi afectează ordinea constituţională din România, contribuind la subminarea statului de drept. „Pensia de serviciu este un beneficiu prevăzut de lege pentru unele categorii profesionale, funcţionari ai statului (magistraţi, diplomaţi, demnitari, militari etc.), a căror activitate reprezintă un interes deosebit pentru societate şi a căror fidelitate faţă de sistem este recompensată prin acordarea acestui drept la pensie”, se menţiona într-un comunicat al Curţii de Apel Timişoara din 21 ianuarie.

Curtea de Apel Timişoara invocă jurispridenţa Curţii Constituţionale care „constată că statutul constituţional al magistraţilor – statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii – impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală”.

În susţinerea punctului de vedere, magistraţii Curţii de Apel Timişoara mai spun că „avizele consultative ale Consiliului Europei – Comisia de la Veneţia si GRECO, precum si Rapoartele MCV (emise timp de 12 ani, în perioada 2007-2019), nu conţin nicio referire critică asupra reglementarii pensiei de serviciu a judecătorilor şi procurorilor, care este conformă cu standardele UE si ale Consiliului Europei, dar şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului si a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene”.

Din acest motiv, Curtea de Apel Timişoara a anunţat, de săptămâna trecută, suspendarea activităţii începând din 22 ianuarie până la momentul retragerii sau respingerii acestui proiect de lege. „Abrogarea reglementării privind acordarea pensiei de serviciu magistraţilor contravine dispoziţiilor constituţionale care reglementează principiul independenţei judecătorilor, precum şi exigenţelor actuale pe care importante documente internaţionale le exprimă în mod direct cu privire la drepturile magistraţilor, în considerarea importanţei rolului acestora în apărarea statului de drept”, se mai arată în comunicatul acestei instanţe.

 

Print Friendly, PDF & Email