Regizorul Cristian Mungiu îşi va lansa azi, la Timişoara, volumul Tania Ionașcu, bunica mea. O biografie basarabeană, apărut de curând la Humanitas.
Evenimentul va avea loc marţi, 17 octombrie, de la ora 18.30, la librăria La două bufniţe. Invitat, alături de autor, este scriitorul Robert Șerban. Lansarea de carte va fi urmată de o sesiune de autografe.
„Bunica se întindea pe fotoliul ei pat acoperit cu o cergă roșie, iar eu mă așezam la masa din sufragerie, lângă ea, îi puneam întrebări și scriam, înregistrând totul cu vocea ei și fără să-i schimb în vreun fel stilul. O vreme mi-am închipuit că am consemnat amintirile bunicii ca să-i dau ei sentimentul că nu și-a trăit viața degeaba, că interesează pe cineva, că viețile trăite nefericit, odată povestite, capătă, magic, un fel de sens… Mă gândeam că asta o va face să fie mai împăcată cu viața ei când va muri, să aibă mai puţine regrete, gândindu-se că mi-a lăsat ceva ce nu piere odată cu ea. Încep însă să am sentimentul, astăzi, că nu atât pentru ea am hotărât să-i consemnez viața, nu doar ca să-i dau ei sentimentul că n-a trăit degeaba – căci nu știu dacă bunica era așa de obsedată de zădărnicie –, ci mai mult pentru mine, ca să pot eu accepta mai ușor zădărnicia vieții ei – și a vieții în general”, spune Cristian Mungiu referindu-se la modul în care s-a născut această carte şi la motivul publicării ei acum.
Cristian Mungiu s-a născut la Iași, pe 27 aprilie 1968, într-o familie de profesori (mama, Maria, era profesoară de română la liceu, iar tatăl, Ostin-Costel, profesor de farmacologie la Facultatea de Medicină). A urmat cursurile Facultăţii de Litere din Iași, perioadă în care a scris la Opinia studenţească și a lucrat la diverse publicaţii, la radio și televiziune. În 1998 a absolvit Academia de Teatru și Film din București. Pe parcursul studiilor universitare și după aceea, a realizat mai multe filme de scurtmetraj. Ca autor de lungmetraj, a debutat în 2002 cu Occident, care a avut premiera la Cannes. În 2003 a publicat la Editura Liternet volumul de scenarii literare 7 povestiri. Cristian Mungiu a scris scenariile tuturor filmelor sale, fiind recompensat cu numeroase premii și distincţii, printre care, la Cannes, cu Premiul pentru cel mai bun scenariu (După dealuri, 2012), cea mai bună regie (Bacalaureat, 2016) și Palme d’Or (4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, 2007). S-a dedicat universului cinematografiei, ca scenarist, regizor, producător, organizator de festivaluri și tutore, continuând să publice ocazional articole, note de călătorie, pagini de jurnal, scenarii.
Ultimele comentarii