Sunt parteneri de coaliţie aflată la putere. Teoretic, împart camaradereşte lauri şi huiduieli. Practic, nu e aşa. Pentru că Victor Ponta a speculat şi a fructificat derapajele lui Crin Antonescu şi naivitatea lui de a se bate pentru idei la care social-democraţii subscriu, în culise însă. E aproape un an de când PNL înregistrează, ca intenţie de vot, un minus, care se accentuează, faţă de PSD. În noiembrie 2012, potrivit unui sondaj CSOP, Victor Ponta şi PSD erau cu 5 procente în faţa lui Crin Antonescu şi a PNL, la capitolul încredere – 27% unii, 22% ceilalţi. La sfârşitul lui…
Cu siguranţă nici Cuza probabil că nu i-ar egala pe o serie de „strategi” din Ministerul Finanţelor la care „pasul şi reforma” a devenit o deviză de lucru şi un mod de a-şi justifica salarii ce, în unele cazuri, i-ar face invidioşi şi pe corporatiştii cu state vechi ai companiilor cu tradiţie din SUA. „Facem, desfacem şi refacem” pare să fi devenit marea şi unica strategie de lucru a acestor paşoptişti, ai acestor iluminişti întârziaţi care de câţiva ani modelează structurile din subordine. Rezultatele sunt, fără îndoială, pe măsura râvnei, şi se văd în primul rând din proporţiile hiper-evaziunii fiscale,…
De vreo câţiva ani, mai precis de când a început criza, Consiliul Judeţean promite că îşi va lichida portofoliul de acţiuni pe care le deţine la o serie de societăţi comerciale în care a devenit partener în diverse împrejurări, unele nu foarte clare. În 2009, când, din cauza recesiunii C.J.T. a fost obligat să-şi revizuiască activităţile „antreprenoriale” a constatat, după ani de zile de „acţionariat onorific”, că nu mai are rost să rămână angrenat în nişte afaceri care nu-i aduc niciun fel de profit, dimpotrivă. De atunci în fiecare an Consiliul Judeţean promite „solemn” că va rezolva situaţia acţionariatelor neprofitabile…
La o săptămână după ce declara că P.N.L. are mari probleme (“Nu întâmplător A.N.I. nu are altă activitate de un an decât P.N.L. Nu întâmplător cea mai mare parte din activitatea D.N.A. pare să fie dedicată doar P.N.L. Nu întâmplător, se pare – nu e treaba mea, dar constat şi eu – domnul Nelu Iordache nu-şi aduce aminte decât de cel care i-a reziliat contractele, nu de cei care le-au încheiat. Nu întâmplător P.N.L. nu coabitează cu Traian Băsescu şi cu regimul său împotriva cărora au cerut votul românilor. P.N.L. nu plăteşte taxă de protecţie unor instituţii de presă, P.N.L….
La Reuniunea Diplomaţiei Române – eveniment la care au participat miniştri de Externe, consuli generali, reprezentanţi ai Corpului Diplomatic străin acreditat la Bucureşti –, Victor Ponta declara senin că se sfătuieşte şi cu Adrian Năstase în privinţa treburilor ce ţin de Guvern. Gafă? Crez? Declaraţia aceasta mi-a amintit de modul în care participanţii la Congresul P.S.D. din primăvară îl primiseră pe Adrian Năstase – un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, nu condamnat politic – ridicându-se în picioare şi aplaudând frenetic şi, în plus, păstrându-i neocupată funcţia până la expirarea interdicţiei instanţei. Dar şi de faptul că lui…
„Creator de istorie” şi „şansa României” – aşa îl numea Kremlinul pe Călin Georgescu. Un preşedinte pro-rus pentru România euroatlantică. Dacă acest om va ajunge la Cotroceni, vom asista la un faliment al democraţiei. (Citiţi mai departe.)
MINA Pop-Up din Iulius Town lansează două noi spectacole de artă digitală şi tehnologie. Publicul de toate vârstele este invitat să descopere… [citeste mai mult]
42 de desene ale artistului vizual Sorin Nicodim sunt expuse, luna aceasta, pe simezele Galeriei Brăteanu, din Timişoara. Vernisajul expoziției dese(m)e,… [citeste mai mult]
Așteptarea a luat sfârșit, iar iubitorii gheții sunt invitați la patinoarul amplasat în Iulius Town, unde distracția plutește pe arena de gheață.… [citeste mai mult]
Direcția de Evidență a Persoanelor Timișoara va avea program special cu ocazia celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, pentru a asigura… [citeste mai mult]
Teatrul German de Stat Timișoara anunţă că a început repetițiile la o nouă premieră, spectacolul pentru copii Poveste de Crăciun, o adaptare… [citeste mai mult]
Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat închiderea sau restricționarea traficului rutier în cateva zone din oraș, în vederea… [citeste mai mult]
Site-ul Timpolis utilizeaza fisiere de tip cookie pentru a personaliza si imbunatati experienta dumneavoastra pe site. Am actualizat politicile pentru a integra in acestea modificarile specificate de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date. Te rog sa citesti modul in care Timpolis prelucreaza datele cu caracter personal. Prin continuarea navigarii pe site confirmi acceptarea utilizarii fisierelor de tip cookie conform Politicii de prelucrare a datelor. Datele tale pot fi oricand sterse urmand instructiunile din document.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Ultimele comentarii