Candidații PMP la Consiliul Județean Timiș promit creșe și grădinițe pentru toți copiii din județ

Reabilitarea școlilor este, de asemenea, o prioritate a mandatului acestora

Dorin Candea Roxana Iliescu Georgeta Rus si Radu SumalanEducația în mediul rural din Timiș este periclitată. Nu există creșe, nu există suficiente grădinițe și nu sunt suficiente școli funcționale. Consituția prevede foarte clar dreptul la educație, dar realitatea este tristă, și arată cu totul altceva. Administrațiile publice locale s-au preocupat mult prea puțin, ori nu s-au preocupat deloc, de soarta copiilor, de educația lor. Partidul Mișcarea Populară Timiș vrea să schimbe viziunea și să acorde o atenție sporită acestui domeniu.

 

Deși au vârste extrem de fragede, mii de copii sunt obligați să facă naveta pentru a putea studia. La Homojdia, spre exemplu, educația a fost uitată de autorități. Deși în sat există atât o grădiniță, cât și o școală, ambele sunt nefuncționale, iar părinții sunt nevoiți să își ducă micuții în alte localități pentru a putea învăța.

Candidații PMP la Consiliul Județean Timiș vor ca astfel de cazuri să nu mai existe, tocmai de aceea militează pentru dreptul la educație. Mai mult, aceștia vor să se ocupe de copii județului, încă din primii ani de viață, prin înființarea de creșe.

„În timpul nenumăratelor vizite pe care le-am făcut în județ, oamenii ne-au spus că  una dintre marile nevoi ale comunității este aceea de a avea o creșă în comună. În special mămicile au ridicat această problemă, nemulțumite că, după terminarea concediului de maternitate, ar vrea să se întoarcă la locul de muncă, însă nu au unde să își lase copii în siguranță. De asemenea, suntem în situația în care, deși sunt grădinițe și școli, acestea sunt fie nereabilitate, fie nefuncționale. Nu întâmplător am ajuns ca în România să avem un abandon școlar de 18%, mai mult decât Bulgaria și alte țări vecine. Majoritatea dintre actualii primari sunt cel puțin inconștienți. Este inadmisibil să vezi școli și grădinițe închise sau în paragină. Rușine!”, spun candidații PMP la Consiliul Județean Timiș.

După ce au aflat că în foarte multe din localitățile din județ dreptul la învățământ este încălcat de administrațiile locale, candidații PMP la Consiliul Județean Timiș consideră necesar ca una dintre prioritățile mandatului lor să fie tocmai respectarea dreptului la învățământ. Aceștia anunță că, în momentul în care vor ajunge în administrația județeană, vor identifica satele unde sunt necesare creșe, grădinițe și școli, vor iniția parteneriate între Consiliul Județean Timiș, Inspectoratul Județean Școlar și Primării, în vederea accesării de fonduri europene sau guvernamentale pentru rezolvarea problemei.

Votați echipa Partidului Mișcarea Populară la Consiliul Județean Timiș, poziția 11 pe buletinul de vot!

Print Friendly, PDF & Email