British International School of Timisoara primește, începând de astăzi, primii copii ucraineni care se alătură claselor funcționale în cadrul școlii. Școlarizarea acestora este gratuită.
„Dorim să sprijinim acei copii care, din motive ce le sunt absolut străine și greu de înțeles, au fost nevoiți să plece pur și simplu de acasă, să abandoneze și să își lase în urmă tot ce aveau drag. Primii copii ucrainieni au început să ni se alăture și suntem pregătiți să extindem acest program. Programul educațional va fi unul adaptat lor, atât în limba engleză, cât și cu sprijin în limba ucraineană, astfel încât să aibă parte cât de cât o normalitate în această perioadă foarte dificilă pentru ei”, declară directorul British International School of Timișoara, Ciprian Țiplea.
În același timp, un cadru didactic internațional de origine ucraineană din staff-ul British International School Timişoara le va oferi sprijin suplimentar, inclusiv în limba maternă. De asemenea, copiii vor primi și sprijin de specialitate din partea psihologului școlii.
Profesorii și elevii British International School Timişoara transmit că sunt pregătiți și dornici să-i ajute să se integreze cât mai rapid pentru a trece cu bine această etapă critică din viața lor.
Ultimele comentarii