Atos România, subsidiara locală a companiei franceze Atos, cu peste 3.000 de angajați pe piața locală în prezent, anunță planurile pentru recrutarea a peste 1000 de specialiști IT până la finalul anului 2022, dintre care 400 de juniori. Compania caută absolvenți, dar și oameni cu experiență din toate orașele, angajații urmând să lucreze în sistem majoritar remote. Anunțul a fost făcut în prezența Excelenței Sale doamna Laurence Auer, ambasadoarea Franței în România.
Atos România a încheiat anul 2021 cu peste 3.000 de angajați în sediile din București, Brașov, Iași și Timișoara, specialiștii săi deservind mai mult de 300 clienți în 15 țări. Compania are parteneriate cu instituțiii puternice de apărare, securitate cibernetică, știință și sănătate, fiind una din cele mai importante organizații franceze de pe piața din România.
Pentru anul în curs, Atos își propune să atragă peste 1.000 de specialiști IT pe plan local, atât tineri la început de carieră tech, cât și seniori și profesioniști cu experiență în domeniile R&D, Cybersecurity, Application Development, Big Data and Security, High performance computers, Data Center and Hosting, Systems Applications and Products, Cloud Enterprise Solutions, Digital Workplace. Căutăm de asemenea tineri absolvenți pentru a intra în Academiile Atos, în special pentru cele de CyberSecurity, Cloud, Application Management, SAP și DevOps. Anunțul a fost făcut în prezența ambasadoarei Franței în România, Laurence Auer.
Într-un context digital accelerat de pandemia de covid-19, atât procesul de recrutare, cât și activitatea angajaților Atos România se va desfășura cu precădere în sistem remote. Astfel, compania vizează atragerea de specialiști IT din toate orașele țării, nu doar în care este prezentă cu sedii de birouri.
La începutul acestei săptămâni, Franța a organizat la Paris o conferinţă europeană privind suveranitatea digitală, unul dintre cele mai importante subiecte pe agenda multor organizații și instituții de pe continent. Suveranitatea digitală se referă la capacitatea ţărilor europene de a păstra controlul asupra datelor și tehnologiei digitale create în aceste state.
Atos este lider european și unul dintre cei mai importanți jucători globali în soluții de securitate cibernetică. De 30 de ani, compania franceză este partenerul IT oficial al Comitetului Olimpic International, furnizând expertiză și servicii de cybersecurity în cadrul Jocurilor Olimpice.
Ultimele comentarii