45 de angajați ai Consiliului Județean Timiș s-au alăturat unei campanii mobile de donare de sânge, în contextul în care, la nivel național, Centrele de Transfuzie Sanguină se confruntă cu un deficit major de donatori de sânge.
Cadre medicale de la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină din Timișoara s-au deplasat miercuri, 18 mai, la Palatul Administrativ, pentru recoltarea de sânge.
Obiectivul principal al acestei acțiuni, spun oficialii Consiliului Judeţean Timiş, vizează conștientizarea și sensibilizarea populației asupra actului de donare de sânge, care sprijină sistemul medical și poate multe vieți omenești.
„Felicit colegii care au răspuns pozitiv acestui demers umanitar. În interval de șase ore au fost colectați aproape 20 de litri de sânge. Încurajez întreaga comunitatea să-i sprijine pe cei aflați în situați dificile cauzate de insuficiența sângelui necesar transfuziilor. Avem semeni care pot fi salvați doar prin implicarea noastră”, declară Alin Nica, președintele Consiliului Judeţean Timiş, care s-a numărat printre participanți.
Ultimele comentarii