Primăria Timișoara a început un proces de actualizare a proiectelor de reabilitare termică a blocurilor, pentru care are contracte de finanțare semnate. În ședința de azi a Consiliului Local au fost actualizate valorile proiectului pentru cinci blocuri din Timișoara, finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.
Imobilele, care însumează aproape 500 de apartamente, au ajuns în etapa de execuție.
„Facem contractele de finanțare vechi să funcționeze și am deblocat deja opt investiții pentru reabilitarea termică a blocurilor. Suntem cu ele în faza de execuție și nu ne oprim. Continuăm să investim în termoizolare, pentru a-i sprijini pe timișoreni în reducerea costurilor la utilități și vrem să accesăm finanțare pe noul POR pentru mai multe zone rezidențiale cu blocuri”, declară primarul, Dominic Fritz.
Municipalitatea anunţă că, în perioada următoare, va fi demarată licitația de execuție pentru încă cinci immobile, amplasate pe bd.Cetății, str. H. Coandă, bd. G. Dragalina, str. Teiului, str. Burebista şi Calea Circumvalațiunii.
În prezent, au contract de execuție și au demarat lucrări la blocurile de pe splaiul Nicolae Titulescu nr. 10A, str. Arieș nr. 20, str. Mureș nr. 129, str. Jugănaru nr. 20 și Intrarea Doinei 19-21-23-25-31, str. Mureşan nr. 61-63, str. Nicolae Labiș nr. 1, str. Balmuş nr. 9-11 și sunt în procedura de evaluare a ofertelor blocurile de pe str. Pădurarilor nr. 5, Aleea Azurului nr. 9, str. Gh. Lazăr nr. 36, str. Brândușei nr. 4, str. Brândușei nr. 11, Calea Torontalului nr. 66, bl. 119, str. Felix nr. 23, bl. 75, sc. A+B, Aleea Cascadei nr. 1 și str. Gh. Lazăr 42.
Potrivit Primăriei, din blocurile aflate în Programul de eficientizare energetică, cinci au fost finalizate, unul este realizat în proporție de 85%, opt se află în etapa de execuție, 27 sunt în faza de licitație, evaluare a ofertelor, iar celelalte sunt în diferite faze de revizuire a proiectului tehnic.
Ultimele comentarii