Al treilea aquapark în proiect, în zona Timişoarei

În paralel cu intențiile Primăriei Timișoara legate de amenajarea unui aquapark în zona Mehala, dar și cu mai vechiul proiect al Primăriei Dudeștii Noi, Consiliul Județean Timiş are în plan amenajarea unui aquapark  pe un teren primit de la Poliția de Frontieră.

 

Scopuri de agrement misterioase

În zadar s-au chinuit unii consilieri județeni să afle pentru ce îi trebuie Consiliului Județean Timiş suprafața de teren de la Dudeștii Noi, preluată de la Poliția de Frontieră,.

După ce s-a votat preluarea acestui teren de 61 de hectare, Comisia pentru Administraţie Publică Locală a cerut totuși o discuție cu primarul comunei Dudeștii Noi și specificarea destinației acelei suprafețe.

„Am întrebat dacă este vizat un anumit obiectiv, de exemplu un aqua parc sau ce anume se doreşte să se facă”, spune consilierul local Viorel Coifan. Conducerea CJT Timiş a evitat să-i precizeze destinația clară. Călin Dobra, președintele CJ Timiș, declară doar că în strategia de dezvoltare a judeţului există acest obiectiv de investiţie, de a realiza un complex de agrement şi există posibilitatea de a realiza această investiţie pe suprafaţa de teren.

Călin Dobra mai spune că în acest moment chestiunea este „la stadiul de discuţii şi nu puteam face nicio demarare privind această suprafaţă datorită faptului că nu este o suprafaţă în domeniul public al judeţului nostru. Dacă reuşim să trecem această suprafaţă în domeniul public al judeţului atunci vom demara un studiu de necesitate şi oportunitate, o notă conceptuală pentru a vedea clar la ce se pretează pentru acea locaţie şi investiţia pentru judeţul şi regiunea noastră.”

Consilierul județean PNL Nicolae Bitea este unul dintre cei care a întrebat care este obiectivul pentru care se dorește preluarea acestui teren. „S-a evitat un răspuns clar. S-a spus că se dorește un obiectiv de agrement și cam atât. S-a mai zis că trebuie identificate axele pe care se pot atrage finanțări. În momentul de față nici nu este clar dacă are sau nu legătură cu proiectul mai vechi de aquapark al Primăriei Dudeștii Noi", mai spune Nicolae Bîtea.

 

Un proiect suspendat deocamdată

Reprezentanţii Primăriei Dudeştii Noi spun că amplul proiect al aquapark-ului care ar fi urmat să se realizeze în comună şi care ar fi fost un punct de atracţie major pentru timişorenii care iubesc agrementul balnear, ar fost suspendat pe termen nelimitat. Şi aceasta pentru că, la amploarea investiţiei, singura şansă de realizare era accesarea de fonduri europene. Or, potrivit noilor reglementări, acest tip de finanţare pentru realizarea de complexuri de tip aquapark nu se mai acordă decât în cazul staţiunilor balneare.

Proiectul a fost scris de Compartimentul de dezvoltare locală al Primăriei Dudeştii Noi, valoarea sa fiind de aproximativ 15.000.000  de euro, din care 30% reprezintă cofinanţare. Pentru a putea susţine cofinanţarea, Primăria Dudeştii Noi a realizat demersuri la nivelul Consiliului Judeţean Timiş şi al Primăriei Timişoara pentru un parteneriat. Iniţial Primăria Timişoara susţinea că nu este interesată de proiect. Ulterior şi-a reconsiderat poziţia.

Proiectul cuprindea realizarea a cinci bazine exterioare şi a trei bazine interioare de recreere şi agrement, diverse tobogane şi accesorii acvatice de distracţie, un centru spa, o sală de sport, o sală multifuncţională, un bazin olimpic de înot, un sediu administrativ, magazine şi restaurante, 350 de locuri de parcare, un lac artificial, o plajă pentru bronzat, zone verzi şi o mică pădure în jurul centrului.

Print Friendly, PDF & Email