Peste 100 de locuri de parcare, amenajate în zona Lipovei

Primăria anunţă că a finalizat amenjarea primelor 100 de locuri de parcare în locul fostelor garaje din zona Lipovei. Acest cartier este primul din cele cinci în care Municipalitatea amenajează, în perioada următoare, locuri de parcare și spații verzi pe locul bateriilor de garaj.

 

Pe strada Silistra, la intersecția cu strada Verde, după demolarea a 16 construcții, au fost amenajate 32 de locuri de parcare, iar pe strada Verde pe locul a 35 de garaje sunt acum 77 de locuri pentru mașini. Pe strada Verde, unde una dintre construcții nu a putut fi demolată până acum din cauza unei situații litigioase, se va interveni în aceste zile pentru desființarea acesteia, anunţă Municipalitatea. Totodată, în perioada următoare, vor fi finalizate și parcările de pe străzile Intrarea Munților, Intrarea Sunetului și Eugen Pop, unde Societatea de Drumuri Municipale derulează lucrări, și vor începe noi amenajări pe strada Meziad.

„Lipovei este primul din cele cinci cartiere unde amenajăm locuri de parcare și spații verzi pe locul bateriilor de garaje, în perioada următoare. Aici am avut o foarte bună colaborare cu cetățenii, care și-au demolat singuri garajele după ce le-am transmis notificările. Asta a ușurat mult munca noastră, pentru că am putut să ne apucăm imediat de treabă. Urmează cartierele Aradului, Modern, Șagului și Martirilor”, declară primarul Dominic Fritz.

Primăria Municipiului Timișoara vizează demolarea a sute de garaje sau clădiri provizorii vechi, majoritatea degradate, iar într-o primă etapă sunt derulate lucrări în zonele Lipovei, Aradului, Modern, Șagului și Martirilor. Revitalizarea respectivelor zone se va face prin amenajarea de noi spații verzi pe locul acestor garaje precum și căi de acces, trotuare și locuri de joacă pentru copii, acolo unde spațiul o permite.

 

 

Print Friendly, PDF & Email