18 camioane de deșeuri, evacuate de Horticultura din cele două cimitire preluate în administrare

Sursă foto: PMT

De la preluarea cimitirelor de pe Calea Șagului și strada Rusu Șirianu, echipele Horticultura au lucrat la curățarea și întreținerea acestora. Într-o lunp au fost adunate și evacuate peste 400 mc (18 camioane) de deșeuri, însă, din cauza stării de paragină și neglijare în care s-au aflat la momentul preluării, mai este încă mult de muncă, transmit reprezentanţii Horticultura, societate aflată în subordinea Primăriei Timişoara.

 

În timp ce Cimitirul de pe strada Rusu Șirianu a fost mai bine întreținut, nu același lucru se poate spune despre Cimitirul de pe Calea Șagului. La momentul preluării acestuia de către Horticultura, iarba și buruienile erau peste nivelul monumentelor, fiind zone din cimitir unde s-au crescuseră chiar și arbuști de dimensiuni semnificative. De asemenea, pe întreaga suprafață a cimitirului erau abandonate deşeuri, iar la intrarea din spate erau grămezi întregi de gunoi.

În prima lună de la preluare, Horticultura a intervenit de luni până vineri cu echipe care au lucrat zilnic la curățenie, au colectat și evacuat peste 400 mc de deșeuri, având un vârf zilnic de 80 mc la începutul lunii octombrie. S-a lucrat inclusiv în zilele de sâmbătă. Luni, 30 octombrie, au fost evacuate 28 mc (două camioane) de deșeuri din Cimitirul Calea Șagului, iar din Cimitirul Rusu Șirianu, 12 mc (un camion) de deșeuri. Au intervenit atât angajați ai secției Cimitire, cât și ai secției Spații Verzi, inclusiv și cei contractați extern, prin Penitenciarul Timișoara. Pe lângă evacuarea deșeurilor, angajații Horticultura au finalizat de cosit întreaga suprafață a celor două cimitire, adică aproximativ 17 hectare.

În paralel au început investițiile prevăzute prin contractul de administrare, fiind finalizată renovarea clădirii administrative și a magazinului, care a inclus refacerea sistemului electric, lucrări de zugrăvit și amplasarea gratiilor pentru protecție. Magazinul este acum funcțional și este deschis de luni până vineri între orele 8-16.

Administratorii celor două cimitire pot fi contactați la numerele de telefon 0787-526. 246,  0787-526. 300 și 0256-498. 667 pentru Cimitir Calea Șagului și 0787 526 231 sau 0256 498 667 pentru Cimitir Rusu Șirianu.

 

Print Friendly, PDF & Email