Raoul Trifan, senator USR: „Legea să servească interesul public, nu să fie manipulată în scopuri personale sau imobiliare”

Raoul Trifan. Foto: USR Timiş

În plenul Senatului, a fost adoptat marţi, 12 septembrie, un proiect de lege care modifică definiția majorității calificate din Codul Administrativ, reducând numărul necesar de voturi pentru a adopta proiecte de hotărâre care implică patrimoniul localității. Prin această schimbare, deciziile pot fi luate cu un vot mai puțin decât era necesar anterior.

 

Curtea Constituțională a României a confirmat anterior că articolul actual din lege privind majoritatea calificată este constituțional și clar. Modificarea aceasta a Codului Administrativ pare să servească altor scopuri, și anume, intereselor imobiliare din Mogoșoaia ale liderilor PNL, spune senatorul USR de Timiş Raoul Trifan. El dă ca exemplu cazul localității Mogoșoaia, unde primarul, care dispune de zece consilieri locali din totalul de 15, va putea să treacă hotărâri fără să mai aibă nevoie de un vot, așa cum este acum conform Codului Administrativ.

„Miza acestui proiect este un tun imobiliar de un miliard de euro care stă, de fapt, într-un singur vot la Mogoșoaia. Pe ascuns, ați băgat în aceste amendamente, care țin de consorții administrative și de un jalon PNRR, grefate pe un proiect care are de a face cu total altceva, această modificare a definiției majorității calificate, astfel încât, la Mogoșoaia de exemplu, să nu mai fie nevoie de 11 voturi, ci de 10. Dar este bine că în Parlament există USR, care verifică ce faceți și expune aceste hoții”, spune Raoul Trifan.

Aceasta, adaugă senatorul USR, nu este prima încercare a coaliției PSD-PNL de a modifica legea în această direcție: „Au mai încercat să facă acest lucru în decembrie 2021, înainte de publicarea deciziei CCR privind speța Sectorul Zero. Acea tentativă, însă, a eșuat.”

Raoul Trifan cere coaliției PSD-PNL să retragă de urgență această modificare pentru a asigura transparența și integritatea în procesul legislativ. „Este esențial ca legea să servească interesul public și nu să fie manipulată în scopuri personale sau imobiliare”, adaugă el.

Proiectul de lege va merge spre Camera Deputaților, cameră decizională.

 

 

 

 

Print Friendly, PDF & Email