Dezolantul şi incalificabilul episod “Lepră de pui nazist” te face, mai cu seamă ca timişorean, să te simţi nu doar jenat, ci oripilat pentru că nu este singular, iar privit nu de sine stătător, ci ca parte a unui tablou, vorbeşte de la sine despre o radicalizare a discursului în spaţiul public şi despre alunecarea – sau, poate, împingerea deliberată – a societăţii spre extremism.

În urmă cu mai mult de 33 de ani era redactată Proclamaţia de la Timişoara. Punctul 4, mai puţin celebru decât Punctul 8, care oglindea spiritul de atunci al Timişoarei, trasa – profetic, aş spune – parcursul european al României: „Pentru victoria Revoluţiei din Timişoara s-au jertfit, alături de români, şi maghiari, şi germani, şi sârbi, şi membri ai altor grupări etnice care de secole conlocuiesc în oraşul nostru paşnic, în bună înţelegere. Timişoara este un oraş românesc şi european, în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul. Invităm pe toţi şovinii din România, indiferent că sunt români, maghiari sau germani, să vină la Timişoara, la un curs de reeducare în spiritul toleranţei şi al respectului reciproc, singurele principii care vor domni în viitoarea Casă a Europei.”

Între timp, în Timişoara, oraşul în care naţionalităţile au refuzat şi refuză naţionalismul, au apărut‚ condamnabile şi deprimante episoade xenofobe. “Lepră de pui nazist”, aşa l-a numit public, pe o reţea de socializare, un om de afaceri din Timişoara pe primarul Dominic Fritz. Iar asta – în mod dezolant –, în aplauzele/like-urile unor consilieri locali, ale unor parlamentari, ale unui fost secretar de stat la Ministerul Culturii, ale unui avocat, ale unor jurnalişti. Acesta nu este doar un „banal” derapaj verbal abject. Este o ieşire xenofobă – din partea unui om care, întâmplare?, anul trecut, participase la nunta preşedintelui partidului extremist AUR, George Simion –, o ieşire care incită, fie şi subliminal, la ură. Originea germană a edilului Timişoarei este, iată, asociată nazismului printr-o ticăloasă culpabilizare prin asociere – o metodă practicată cu succes de comunişti, mai cu seamă în crunta perioadă stalinistă –, iar introducerea în context a cuvântului lepră încearcă să impună şi o disociere a populaţiei, inconştientă în faza aceasta, de cel vizat, de care, iată, trebuie să te fereşti ca de o boală contagioasă.

Ca om crescut în spiritul Timişoarei, această secvenţă te face să te simţi nu doar jenat, ci oripilat pentru că nu este singulară, iar aşezată în tablou vorbeşte de la sine despre o radicalizare a discursului în spaţiul public şi despre alunecarea – sau, poate, împingerea deliberată – a societăţii spre extremism. Ambele au început să fie resimţite la scurt timp după ajungerea în Parlament a extremiştilor de la AUR şi de la alte partiduleţe cu rădăcini ideologice în aceeaşi familie ultranaţionalistă şi xenofobă a vadimistei „Românii Mari”, de genul Partidul Neamul Românesc, votaţi pe listele  AUR. De la organizarea de proteste în pieţe publice unde instigau la încălcarea normelor pandemice, activiştii AUR au ajuns la scandarea de lozinci xenofobe, şovine, apoi la asaltul asupra Parlamentului, la intrarea în forţă în instituţii publice, la acte de agresiune comise împotriva unor politicieni.

În acest context, la începutul lunii ianuarie 2022, liderul AUR, George Simion, şi-a făcut apariţia la Timişoara în fruntea unei bande dezlănţuite de membri şi simpatizanţi ai acestui partid, cărora li se alăturaseră şi adepţi ai Noii Drepte, mişcare de factură pur neolegionară. Au forţat intrarea în Primăria Timişoara, în încercarea de a da buzna peste primarul Dominic Fritz, sub falsul pretext al rezolvării problemei unui revoluţionar. Au scandat, printre alte lozinci xenofobe, “Herr Fritz, nu uita Timișoara nu-i a ta” și “Jos Fritz,  javră ordinară”. Episodul venea în continuarea altor ieşiri xenofobe, din aceeaşi zonă, manifestate în primăvara anului 2021. Atunci, sub paravanul unor mișcări de protest împotriva măsurilor anti-pandemice, au fost scandate lozinci sub geamul casei primarului german al Timişoarei: „Heil, Fritz!” şi „Să nu uiți, Herr Fritz, Timișoara nu-i Auschwitz”, urmate de alte lozinci xenofobe: „Afară cu Arafat din ţară!”, „Afară cu ungurii din ţară!”. Apoi, în curtea unor spitale, s-a strigat „Moarte medicilor”, după ce la proteste anterioare fuseseră asociaţi cu medicul nazist Josef Mengele.

Filonul xenofob şi extremist al României Mari – care străluceşte în retorica AUR şi a altor politicieni ajunşi în Parlament pe listele AUR – s-a oglindit şi în discursul unor politicieni din aripa ultranaţionalistă a PSD unde, după ieşirea din Parlament a partidului lui Vadim Tudor, îşi găsise locul o falangă PRM. Astfel, în epoca Dragnea, imaginea preşedintelui Klaus Iohannis a fost, nu o dată, asimilată regimului nazist. Printre cei care au recurs la această asociere sunt ex-senatorul Liviu Pop, Olguţa Vasilescu, la vremea aceea  ministru al Muncii, Darius Vâlcov, pe atunci consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Ilan Laufer, pretendent la funcţia de ministru al Dezvoltării în Guvernul Dăncilă 2, ex-deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, Carmen Avram, fostă jurnalistă la Antena 3 trimisă în Parlamentul European pe listele PSD, sau ex-senatorul PSD Șerban Nicolae. De tirade xenofobe îndreptate împotriva „străinilor care ne conduc” au avut parte, în aceeaşi epocă Dragnea, şi fosta şefă a DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul director al SRI, Edurad Hellvig, iar în timpul pandemiei, şeful SMURD, Raed Arafat.

Bagatelizarea unor astfel de derapaje – momentan verbale, dar care, dacă la putere va ajunge un partid extremist, pot lua la un moment dat forma unor politici publice –, dezinteresul faţă de ele ne pot costa. A lua atitudine când ţara este împinsă pe panta extremismului nu este doar un act de solidaritate cu un om, cu un grup ameninţat, este o datorie civică. Şi o reacţie firească de apărare a democraţiei.

Articol publicat şi în Puterea a Cincea.