Maraton de antreprenoriat, la UVT

Foto: UVT

La Universitatea de Vest din Timişoara s-a desfășurat joi, 9 noiembrie, Maratonul de antreprenoriat, un eveniment care a atras sute de participanți din centrul universitar timișorean.

 

Antreprenorii invitaţi reprezintă unele dintre cele mai autorizate voci din domeniul businessului și economiei românești. Printre vorbitori s-au aflat Cristina Chiriac, președinta CON, Ana Dumitrache, Country-head CTP România, Marius Ghenea, Managing Partner Catalyst Romania, Hildegard Helene Brandl, CEO UNITH2B Architects, Mihaela Mitroi, Managing Partner Global Tax Advice, Nicoleta Munteanu, vicepreședinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin, Adelina Badea, CEO Mobexpert, Anca Flueraș, director zonal retail BCR, Adrian Bădescu, antreprenor și CEO Clinicile Medici’s, Darius Jumanca, antreprenor și CEO Metaltim, Adrian Mariciuc, director general adjunct ADR Vest, și Ilian Nistor, Regional sales manager Vodafone Business.

“În lumea de azi antreprenoriatul nu este un moft, sau o modă, ci este un fundament al culturii societății moderne. Cultura antreprenoriatului este o parte semnificativă a acestui ecosistem din care facem parte, iar UVT se află în avanscena promovării metodelor de dezvoltare antreprenorială în rândul tinerilor”, a declarat, în deschiderea Maratonului de antreprenoriat, rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Foto: UVT

Societatea nu a fost pregătită pentru adoptarea educației antreprenoriale, în anii 90. Anul cheie a fost 2007, când ne-am integrat în UE. Mai apoi, am dezvoltat mecanisme de învățare, pentru cele doua segmente care au nevoie de susținere prin politici publice – femeile și tinerii. Avem nevoie de mentorat, mai ales pentru cultura antreprenorială. Din anul 2023, educația antreprenoriala va fi materie de studiu în ciclul gimnazial, un pas important pentru a descoperi vocația tinerilor pentru antreprenoriat. Educația este esențială, iar organizarea la UVT a acestui «Maraton de antreprenoriat» nu este întâmplătoare, pentru că UVT este una dintre cele mai avansate universități în care se promovează cultura antreprenorială, care încurajează studenții să se vadă ca viitori antreprenori perseverenți și talentați”, declară Cristina Chiriac, președintele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin.

În practica antreprenorială se regăsește și răspunsul despre provocările profesiilor viitorului, important pentru universitarii și studenții prezenți azi aici. A vorbi despre modele de succes și cariere consolidate, într-o economie deschisă și globalizată, înseamnă să vorbim despre profesiile viitorului”, spune Ana Dumitrache, country-head CTP România.

Maratonul de antreprenoriat este o bornă importantă, fixată în Timișoara, utilă pentru educația antreprenorială viitoare a tinerelor generații, un eveniment definit prin cele trei ore și jumătate de prezentări și dialoguri, 13 speakeri invitați, două sesiuni tematice majore și un substanțial salt de cunoaștere, transmit organizatorii. Găzduit de UVT, evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin, cu sprijinul CTP România.

 

Print Friendly, PDF & Email