Grădina Zoologică din Timişoara va fi închisă până când vor fi create condiţii normale pentru vieţuirea animalelor, a anunţat azi, într-o conferinţă de presă, primarul Dominic Fritz. Decizia a fost luată după ce, zilele trecute, în spaţiul public au apărut fotografii cu un cerb foarte slab, care abia se mai ţine pe picioare.
“La Grădina Zoo nu s-au mai făcut investiţii de ani de zile şi trăieşte pe un buget enorm de mic, la limită, nu este un management profesionist pentru aceasta şi chiar dacă sunt acolo îngrijitori, habitatul nu este la standardele necesare. Pentru cerbul bolnav, am trimis veterinarul nostru, starea de sănătate a animalului nu este bună, are o indigestie prin împăstare, adică i s-a acumulat hrana în stomac. Mă tem că pentru acest cerb speranţele de viaţă nu sunt foarte mari”, a declarat azi, într-o conferinţă de presă, primarul Dominic Fritz.
Acesta mai spune că situaţia de la Grădina Zoologică nu mai poate rămâne aşa, astfel că a luat decizia închiderii acesteia până când Municipalitatea va avea un concept de dezvoltare clar, până va face investiţii majore pentru a fi redeschisă ca o grădină zoologică educativă, unde animalele şi bunăstarea lor să fie pe primul loc.
Dominic Fritz a mai spus că se analizează situaţia animalelor de la Zoo pentru a vedea cărora dintre ele le pot fi asigurate condiţii pentru a fo păstrate şi care dintre ele vor fi relocate sau date în custodie în alte grădini zoologice. Sunt luat în discuţie Grădinile Zoologice din Karlsruhe şi Szeged, oraşe înfrăţite cu Timişoara.
Ultimele comentarii