Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a acordat avizul de mediu pentru lărgirea la patru benzi a drumului județean Timișoara – Moșnița Nouă. Acesta este ultimul document necesar pentru demararea licitației de execuție a lucrării, anunţă Consiliul Județean Timiș.
Prin acordarea de către Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a avizului pentru lărgirea la patru benzi a drumului județean Timișoara – Moșnița Nouă, acest proiect a depășit o barieră birocratică majoră, anunţă oficialii administraţiei judeţene. Avizul de mediu fusese blocat o perioadă lungă de timp în mai multe contestații.
Artera va fi lărgită pe o distanță de 4 km, de la limita teritorială a Timișoarei. Intervenția, spun oficialii CJ Timiş, este necesară, în contextul creșterii semnificative a valorilor de trafic, dar și din cauza degradării carosabilului: „Pe lângă creșterea siguranței și a vitezei de rulare, investiția va aduce și beneficii precum reducerea poluării aerului, reducerea zgomotelor și a vibrațiilor generate de ambuteiajele atât de frecvente.”
Şoseaua va avea sensuri giratorii, trotuare, piste de biciclete și iluminat public pe întreg traseul, iar de-a lungul drumului vor fi plantați peste 1000 de arbori. De asemenea, vor fi amenajate accese către străzile laterale și rigole de scurgere a apelor pe ambele părți ale drumului şi alveole destinate staționării autovehiculelor și stații pentru transportul în comun.
„Mai avem o singură etapă de parcurs până să se lucreze efectiv la lărgirea drumului. Dacă nu vor exista contestații la licitație, sunt șanse ca ordinul de începere a lucrărilor să fie dat în acest an. Pe bună dreptate, oamenii nu mai au răbdare, la ce condiții de trafic sunt în prezent. Facem tot ce putem să parcurgem etapele birocratice cât mai repede, dar de multe ori suntem legați la mâini. Contractul de finanțare este semnat, drumul se face. Cât de repede se face… depinde în acest moment doar de eventuale contestații. Eu sper totuși să nu avem parte de rea-credință și să putem desemna un constructor care să lucreze încă din acest an”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.
Proiectul lărgirii la patru benzi de circulație a DJ 592, una dintre principalele intrări în Timișoara, are o valoare estimată de 34.000.000 de lei. Banii sunt asigurați din bugetul Consiliului Județean și prin Programul Național de Dezvoltare Locală PNDL.
Ultimele comentarii